George DUCA, academician

2010-08-31

Distinşi membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei
şi reprezentanţi ai universităţilor din republică,

Dragi intelectuali veniţi din toate colţurile Republicii Moldova,

Iubite frate Adrian PĂUNESCU, senator în
Parlamentul României,

Stimaţi ambasadori, deputaţi, miniştri, oameni de cultură
şi jurnalişti,

Sărbătoarea Naţională Limba noastră cea Română este cea mai mare şi mai scumpă cucerire istorică a noastră de după 1940. Republica Moldova fiind unicul stat din lume, care are un Imn dedicat limbii şi o zi naţională de cinstire a limbii strămoşeşti.

Trăim astăzi clipe memorabile, marcate de o puternică simţire naţională. Mă cuprind emoţii asemănătoare celor din anul astral al neamului nostru 1989...

Din 2004, an în care am instituit această tradiţie a adunărilor festive întru cinstirea Limbii Române, - fiecare şedinţă a fost una deosebită, de suflet.

Şi totuşi, şedinţa de astăzi este una cu totul specială: primim acasă un fiu al neamului, care s-a născut pe acest picior de plai, care a cântat acest pământ în versurile sale, trăind alături de noi patimile istorice prin care ne-a fost dat să trecem. Îl primim nu ca pe un „fiu rătăcitor”, ci ca pe un luptător şi mare învingător, care s-a afirmat plenar departe de baştină şi se întoarce acasă cu o comoară plină de podoabe spirituale.

Îl avem pentru prima oară aici, la Academia de Ştiinţe, pe unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani, Adrian PĂUNESCU, pe care marele nostru poet Grigore VIERU l-a definit „un clasic în viaţă al poeziei româneşti”.

Aşadar, dragi colegi şi prieteni, rămânem fideli tradiţiei Academiei de Ştiinţe a Moldovei, de a sărbători Ziua Naţională Limba noastră cea Română, alături de o mare personalitate a neamului nostru. De această dată, alături de noi este poetul Adrian PĂUNESCU, un ctitor de cuvinte şi un strălucit valorificator al Limbii Române.

Maestre, va spunem: BINE AŢI VENIT ACASĂ!

Anume graţie Limbii şi Credinţei în Dumnezeu am supravieţuit ca neam în faţa tuturor dramelor istorice şi am obţinut Independenţa din 27 august 1991. Or, o limbă trăieşte, este vie, se dezvoltă doar prin purtătorii ei de cuvânt, altfel spus, în cazul nostru, nici nu ar fi avut cine să revendice această dulce Limbă, Alfabetul latin, Tricolorul nostru sfânt, Suveranitatea, Independenţa, Moneda naţională şi celelalte atribute ale statului, cucerite ulterior.

Dovada celor afirmate mai sus o găsim în cronicile vremii. Observăm că de-a lungul ultimelor secole, cele mai mari bătălii s-au dat pentru păstrarea şi funcţionarea limbii noastre, pe care străinii au tot insistat s-o elimine din administraţia publică, din şcoală şi Biserică, rezervându-i locul de cenuşăreasă la ea acasă.

Pentru Limba s-a murit, s-a suferit în Gulaguri. „Pentru ea au fost răniţi poeţii”, precum avea să scrie poetul Grigore VIERU într-un cântec celebru, referindu-se la atentatul la viaţa colegului nostru, marelui poet şi academician Dumitru MATCOVSCHI, prezent aici în sală, pe care îl salutăm, exprimându-ne toată recunoştinţa pentru curajul şi contribuţia sa la oficializarea Limbii Române.

Lung, greu şi plin de sacrificii a fost drumul neamului nostru spre ziua de 31 august 1989. Dar am învins! Acest an istoric a fost posibil pentru că poporul şi elita lui intelectuală au fost împreună, uniţi în cuget şi simţire, mobilizaţi în jurul unui ideal naţional, ceea ce ne lipseşte, cu regret, la etapa actuală ca să finalizăm procesul de democratizare şi revenire în familia popoarelor europene.

Contribuţia elitei intelectuale basarabene la obţinerea marilor victorii din anii 1989-1991 a fost una extraordinară, sub toate aspectele. Savanţii, scriitorii, artiştii noştri au manifestat un curaj şi o clarviziune ieşite din comun. Au însufleţit masele şi au învins un imperiu gigant, au oprit tancurile care se deplasau în centrul Chişinăului doar cu forţa cuvântului şi a cântecului, caz fără precedent în istorie.

Acum un an, la o reuniune internaţională a elitei politice din Europa, organizată la Bucureşti, Excelenţa Sa Emil CONSTANTINESCU a afirmat că fenomenul elitei intelectuale de la Chişinău, care în 1989 a condus sute de mii de oameni spre victorie, fără pierderi de vieţi omeneşti, este unul unic în toată Europa.

Felicitări, bravului nostru popor! Felicitări, dragi savanţi, scriitori, artişti ai Moldovei! Avem datoria să ducem la capăt cele începute în 1989, să ajutăm şi să responsabilizăm elita noastră politică pentru a accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Marcăm astăzi o nouă aniversare a Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea Română”, botezată astfel de poetul Grigore VIERU, care în anul 2007, în această zi şi această sală şi-a prezentat Testamentul său spiritual pentru urmaşi intitulat Limba Română este oastea noastră naţională.

Să recunoaştem astăzi, că filologii – savanţi sau scriitori - au avut un rol esenţial în oficializarea Limbii Române. Tonul a fost dat de marele lingvist, profesor universitar Valentin Mândâcanu prin articolul-manifest: „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat de Dumitru MATCOVSCHI în revista Nistru din luna aprilie 1988. Apoi, la 17 septembrie 1988, în ziarul Învăţământul public, condus de temerarul Anton GRĂJDIERU, apare celebra Scrisoare a celor 66 savanţi şi oameni de cultură, care argumentează necesitatea decretării limbii de stat şi revenirea la alfabetul latin. Ambele documente au avut efectul unei avalanşe, care a mobilizat masele şi a grăbit oficializarea Limbii Române din 31 august 1989.

Laudatio
pentru poetul Adrian PĂUNESCU,
senator în Parlamentul României

Dragă prietene Adrian PĂUNESCU,
Stimaţi colegi,

Academia de Ştiinţe a Moldovei, în calitate de cel mai prestigios templu al ştiinţei şi culturii, reprezintă astăzi: 52 de membri titulari, 53 de membri corespondenţi, 53 membri de onoare şi 13 Doctori Honoris Causa.

Astăzi, fiind vorba de membrii de onoare ai AŞM, voi sublinia faptul că printre aceştia se numără laureaţii premiului Nobel - ALFIOROV Jores şi GHINZBURG Vitalii, savanţi cu renume mondial, precum PATON Boris (Ucraina), CAPIŢA Serghei (Rusia), Thierry de Montbrial (Franţa), Van Gundy (USA).

Membrii de onoare ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei sunt mari personalităţi româneşti, academicienii: Ionel HAIDUC, Eugen SIMION, Cristofor SIMIONESCU, Maya SIMIONESCU, Florin TĂNĂSESCU, Florin FILIP, Gleb DRĂGAN, Mihai DRĂGĂNESCU.

Dragi colegi,

Astăzi, afirmăm cu mândrie că, la 12 august 2010, rândurile noastre s-au completat cu o personalitate marcantă a neamului. La demersul Institutului de Filologie din 20 iulie 2010, aprobat la 28 iulie 2010 de Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM, Adunarea generală a membrilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei a hotărât, prin vot unanim, să-l aleagă în calitate de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei pe scriitorul Adrian PĂUNESCU, care este şi senator viager în regatul miraculos al Limbii Române. Titlul de membru de onoare a fost acordat marelui scriitor pentru promovarea limbii, literaturii şi culturii române, a adevărului ştiinţific privind Limba Română în Republica Moldova. De asemenea, pentru contribuţia sa substanţială la procesul de apropiere a celor două maluri ale Prutului.

Maestre, ne bucurăm că aţi făcut tot posibilul şi chiar imposibilul ca să ajungeţi la Chişinău şi să sărbătorim împreună Ziua Naţională a Limbii Române.

Eminentul poet, publicist, prozator şi om politic Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, într-o familie de învăţători. Este considerat unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani, reuşind să editeze peste 50 de cărţi de poezie, publicistică, proză. Alte şapte volume urmează să vadă lumina tiparului, între care un roman şi memoriile sale pe care le aşteaptă toată lumea.

Scriitorul Adrian PĂUNESCU este un nume inconfundabil, are nişa sa specială sau raftul său unic în biblioteca literaturii române. Este vorba de poezia socială, politică, „de atitudine” sau „pledoarie”, în care „îmbină de minune liricul cu polemicul”, precum avea să remarce cu admiraţie un alt mare scriitor român, Marin SORESCU.

A debutat ca poet în anul 1960, dar debutul său editorial a avut loc cinci ani mai târziu cu volumul Ultrasentimente. A fost remarcat imediat de critica literară şi colegi, impunându-se ca un spirit vulcanic, nonconformist, stăpân pe cuvinte şi promotor al unei limbi române elevate, generator de metafore şi sensuri inedite, voce de haiduc şi dicţie de actor. Pe Adrian PĂUNESCU era imposibil să nu-l observi la tribuna Cuvântului, or, aşa cum menţiona acad. Mihai CIMPOI poezia lui era una „mesianică", „ultrasentimentală”, gigantescă, având o tonalitate generală de plânset universal”. Adrian PĂUNESCU avea tot ce-i trebuia unui poet dăruit de Dumnezeu ca să cucerească inimile cititorilor...

Se spune că după debutul poetului Adrian PĂUNESCU, mai mulţi scriitori au venit la marele poet Nichita STĂNESCU, care era deja afirmat, şi i-au spus: „Nichita, a mai apărut un mare poet, Adrian PĂUNESCU, ce facem?”, la care Nichita STĂNESCU, cunoscut prin generozitatea lui proverbială, le-a zis: „Cum ce facem?! Să-l iubim!”.

Aşa a fost în următoarele câteva decenii. Cititorii, iubitorii de muzică l-au îndrăgit pe Adrian PĂUNESCU, care a devenit un poet foarte şi foarte popular pentru spiritul său de luptător, marcat, totodată, de un lirism impresionant, tulburător până la lacrimi. Să ne amintim aici de poezia devenită cântec Rugă pentru părinţi, cunoscută la noi ca Enigmatici şi cuminţi, piesă interpretată de Ştefan Hruşcă sau să menţionăm un alt poem zguduitor dedicat părinţilor – Repetabila povară. L-am auzit de două ori pe marele actor Florin Piersic povestind această poezie şi în ambele cazuri a lăcrimat, iar cu el şi spectatorii. Au recitat astăzi această poezie şi elevii Liceului Academiei de Ştiinţe a Moldovei:

„Cine are părinţi, pe pământ,nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii...”

Cu regret, Adrian PĂUNESCU n-a avut noroc doar de iubirea semenilor, aşa cum îl binecuvântase Nichita STĂNESCU, pentru că talentul său şi celebritatea cucerită, au trezit invidia atât a unor colegi, cât şi a regimului Ceauşescu.

Una dintre explicaţii o găsim într-un interviu cu regretatul nostru poet Grigore VIERU, acordat în anul 2007, care a sărit să-l apere pe fratele său Adrian: „..Nu inventatele sale păcate ideologice l-au pedepsit şi-l pedepsesc după 1990 încoace, ci invidia şi ura pentru neobişnuitul său har. Adrian PĂUNESCU rămâne un poet de geniu şi un nebun de mare curaj bărbătesc pentru vremurile în care şi-a scris cărţile”.

Sănătate şi multă creativitate, maestre Adrian PĂUNESCU! Dacă unii bat în Dvs cu atâta osârdie, înseamnă că faceţi ceva foarte bun pentru România şi R. Moldova, înseamnă că sunteţi pe calea cea dreaptă. Aşa să o ţineţi!

Apropo de acuzaţiile de colaboraţionism cu regimul comunist. Nimeni nu-i perfect. Şi marilor scriitori Grigore VIERU, Nichita STĂNESCU, Ion DRUŢĂ li s-au adus asemenea învinuiri, dar trebuie să ţinem cont de faptul că am trăit TOŢI nişte timpuri cumplite pentru spirit, iar ca să-ţi apară o carte, - fie la Chişinău, Bucureşti sau Moscova, - erai forţat să plăteşti o „taxă” la „vama” atotputernicului partid. Uităm că graţie acestor poezii sau fraze de compromis au apărut mii şi mii de pagini de literatură veritabilă cu care noi, cititorii, am fost educaţi, apăraţi de acelaşi regim ateu şi antiuman, am supravieţuit ca neam, ne-am păstrat limba, tradiţiile, ne-am cunoscut, fie şi printre rânduri, istoria.

În ceea ce-l priveşte pe oaspetele nostru drag, poetul Adrian PĂUNESCU, acesta, chiar şi-n timpuri de temut, a protestat contra cenzurii şi mediocrităţii, a spus lucruri grele la adresa regimului comunist. Un exemplu elocvent este poemul Analfabeţilor, publicat în 1980 în revista Flacăra, pentru care a şi fost pedepsit ulterior:

„...V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

...V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă...”

În contextul CENZURII, care înăbuşă spiritul creator, ţin să-i spun publicistului Adrian PĂUNESCU un lucru extraordinar despre impactul unei poezii de-ale sale asupra publicului din R. Moldova. Este vorba de poezia Dvs Antiprimăvara, care la prima vedere pare o poezie de dragoste nefericită, cântată cu multă durere de Vasile ŞEICARU. Îmi spunea zilele acestea Luminiţa DUMBRĂVEANU, o cunoscută prezentatoare de la Radio Chişinău, că în primăvara anului 1994, când s-a schimbat puterea, iar la Radioteleviziunea Naţională s-a instaurat neagra cenzură, redactorii de la Radio au găsit o modalitate subtilă de a protesta, dădeau în permanenţă pe post cântecul Antiprimăvara, în care se spunea:

„Ce dacă vine primăvara?
Atâta iarnă e în noi,
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.

...Primăvară, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost.
Poţi să pleci, suntem reci
Iarnă ni-i pe vecï.”

Vom menţiona în continuare câteva dintre cele mai cunoscute volume de autor ale scriitorului Adrian PĂUNESCU: Ultrasentimente (1965); Istoria unei secunde, care a încântat o lume întreagă, volum cenzurat de partid în anul 1971; Iubiţi-vă pe tunuri (1981); Totuşi iubirea (1983); Sunt un om liber (1989); Bieţi lampagii (1993) - poezia din titlu fiind cântată la noi de folkistul Igor Ţurcanu; Noaptea marii beţii (1993); Infracţiunea de a fi (1996); Până la capăt (2002); romanul scris în tinereţe, dar tipărit acum – Vinovat de iubire. Ultimul titlu justifică aprecierea criticului literar Petru POANTĂ, potrivit căreia „Adrian PĂUNESCU este în fond aproape un fanatic îndrăgostit de viaţă. Trăieşte totul cu o frenezie uluitoare, cu un fel de disperare...”

Întorcându-mă la volumul Noaptea marii beţii, ţin să menţionez faptul că poezia, care a dat titlu cărţii, a fost ultima cântată de legendarii Ion şi Doina Aldea TEODOROVICI, martirii noştri striviţi într-un accident suspect. La Radio Chişinău se păstrează această înregistrare de amator şi se spune că e realizată în casa scriitorului Adrian PĂUNESCU, chiar înainte de a pleca la drumul de noapte, care ni i-a prăpădit. Dacă greşesc, dl PĂUNESCU va face precizările de rigoare. Să mai reţinem faptul că în această carte Adrian PĂUNESCU dedică o Doină zguduitoare Doinei Aldea Teodorovici.

De altfel, acad. Mihai CIMPOI avea să observe că în opera poetului Adrian PĂUNESCU „drama Basarabiei este pusă ca la Mateevici, ca la poeţii basarabeni interbelici (...) şi postbelici (Grigore VIERU, Arcadie SUCEVEANU, Nicolae DABIJA şi optzeciştii) sub semnul tragic al crucificării christice...”.

Să trecem acum în revistă şi câteva titluri de poezie cunoscute cititorilor şi publicului din R. Moldova, în special graţie cântecelor care l-au făcut extrem de popular aici: Şi totuşi există iubire; Niciodătă să nu uităm de cei mai trişti ca noi; Colindul gutuii din geam sau Galbenă gutuie, cântate de formaţia cenaclului Totuşi iubirea; Rugă pentru părinţi de Ştefan HRUŞCĂ; Citeşte numai la final; La adio, tu, Actorul, Antiprimăvara, interpretate de Vasile ŞEICARU; Iertările sau Ai să mă ierţi în fiecare noapte, cântate la noi de grupul CATHARSIS; Se urcă Basarbia pe cruce; Măi soldat de grănicer, cântate de Tudor GHEORGHE; Maluri de Prut, celebra piesă, care ne-a unit şi mobilizat, interpretată sfâşietor de durut de Ion şi Doina Aldea TEODOROVICI.

Nu vom exagera, dacă vom spune că scriitorul Adrian PĂUNESCU este un om al recordurilor, un campion olimpic al culturii general româneşti:

1). Volumul său antologic Poezii de până azi, apărută în 1978 în celebra Colecţie pe care o căutam toţi pe la Cernăuţi, Odessa, Moscova, a apărut într-un tiraj de
155 mii de exemplare, bătând astfel un record mondial la capitolul POEZIE;
2). Cărţile scriitorului Adrian PĂUNESCU au un tiraj total de 1 mln exemplare, record pentru un poet român în viaţă;
3). Volumele sale de poezie însumează în total peste 300 de mii de versuri, depăşind astfel epopeea Indiei antice Mahabharata, care are 215 mii versuri, fapt ce l-a determinat pe fostul preşedinte al Academiei Române, Eugen SIMION să-l declare pe poetul Adrian PĂUNESCU „fără asemănare nu numai în istoria literaturii române, ci şi în literatura universală”;
4). Tot criticul literar Eugen SIMION semnalează un alt record: „Poetul Adrian PĂUNESCU a reuşit, în anii totalitarismului, „să mobilizeze masele”, îndeosebi noua generaţie, întru receptarea „poeziei şi muzicii tinere”, umplând până la refuz stadioanele României, realitate fără asemănare la scară planetară...”.

Bineînţeles, ultimul record nominalizat mai sus este legat de celebrul Cenaclu de poezie, muzică folk şi rock Flacăra, condus de scriitorul Adrian PĂUNESCU, care l-a făcut popular şi în actuala R. Moldova. Dar acesta nu e singurul record legat de Flacăra. În perioada 1973-1985, când a fost interzis, Cenaclul supranumit al „generaţiei în blugi”, al tinerilor – un adevărat fenomen de masă – a susţinut 1615 spectacole în faţa a mai mult de 6 milioane de spectatori. Făcând unele compromisuri în relaţiile cu regimul totalitar de atunci, Adrian PĂUNESCU a făcut un serviciu enorm poporului român: a descătuşat masele, în special tinerii; i-a „tratat” de limbajul de lemn învăţat la şcoală şi auzit la radio, servindu-le o limbă română literară; a lansat şi relansat pe scena muzicii româneşti zeci de artişti, care nu se ştie, dacă ar fi răzbătut vreodată pe marea scenă. Să dăm doar câteva exemple: Vasile ŞEICARU, Ştefan HRUŞCĂ, Ducu BERTZI, Victor SOCACIU, Nicu ALIFANTIS, Nicolae FURDI IANCU, George NICOLESCU, Anda CĂLUGĂREANU, Loredana GROZA, Mădălina MANOLE, cea care ne-a părăsit recent, iar Adrian PĂUNESCU a ieşit la televiziune să-i apere memoria. Iată şi trei grupuri de legendă, afirmate deja, care participau la cenaclul Flacăra: Mondial, Pasărea Colibri, Phoenix. Nu în zadar, scriitorului Adrian PĂUNESCU i se spune „părintele unei generaţii de artişti” sau „părintele cu cei mai mulţi copii din România”.

Anul acesta, în luna iunie, s-au împlinit 25 de ani de la interzicerea Cenaclului Flacăra, o adevărată salvare pentru cei din Moldova sovietizată. Mii şi mii de basarabeni fugeau, luni după-amiază, de la lecţii sau de la serviciu ca să asculte în mod clandestin transmisiunea spectacolelor de la Radio Bucureşti, savurând frumoasa limbă română şi minunatele melodii, care dădeau basarabenilor speranţă... Grigore VIERU afirma într-un interviu: „prin excepţionalele sale cărţi de poezie, prin istorica publicaţie Flacăra, prin celebrul Cenaclu Flacăra, Adrian PĂUNESCU ctitorise o altă Românie. Pentru basarabeni el devenise un profesor de limba română, de literatură şi istorie a neamului”.

Maestre, Adrian PĂUNESCU vă mulţumim mult pentru aceste lecţii de limbă română şi de demnitate naţională!

Vă mulţumim şi pentru că aţi avut deschise întodeauna uşile casei pentru cei veniţi de la Chişinău, că aţi sărit să-i ajutaţi sau să-i apăraţi pe basarabenii noştri: Grigore VIERU, Ion şi Doina Aldea TEODOROVICI, Nicolae DABIJA, Leonida LARI, Ilie ILAŞCU şi mulţi alţii, pentru susţinerea cărora nu v-aţi cruţat nici timpul, nici forţele, nici sănătatea!

Aveţi toată recunoştinţa noastră pentru opera Dvs, dar şi pentru faptele Dvs concrete pentru moldovenii din stânga Prutului, inclusiv din Transnistria unde, în timpul războiului din 1992, aţi avut curajul să ajungeţi pentru a ridica moralul combatanţilor noştri cu poezii şi muzică. Titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei constituie o recunoaştere din partea comunităţii ştiinţifice de la Chişinău a meritelor Dvs incontestabile în dezvoltarea limbii şi literaturii române, în apropierea celor două maluri ale Prutului, care trăiau alături, dar de fapt pe „hărţi diferite”, precum scrieţi într-o poezie cântată (Mai soldat de grănicer).

Domnule academician Adrian PĂUNESCU, vă felicităm din toată inima, vă urăm multă sănătate că-i mai bună decât toate, noi energii creatoare, bucurii editoriale pentru cele şapte cărţi în manuscris şi sperăm într-o colaborare plină de rod şi de-acum încolo, întru realizarea tuturor idealurilor naţionale, pentru care aţi luptat o viaţă!

La mulţi ani şi toţi fericiţi! Să menţineţi în continuare viu în suflet sloganul Dvs: „Până la capăt pentru poporul meu, aşa să mă ajute Dumnezeu!”

La mulţi ani pentru Regina noastră - Limba Română!
La mulţi ani, Republica Moldova!

acad. Gheorghe DUCA,
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Chişinău, 30 august 2010