George DUCA, academician

“Ştiinţa transformă banii în cunoştinţe, iar inovarea transformă cunoştinţele în bani.”
Acad. Jores Alferov, Laureat al Premiului Nobel, membru de onoare al AŞM

În ultimele două secole, omenirea a înregistrat un progres greu de imaginat pînă atunci. În acest interval de timp, neglijabil la scara civilizaţiei umane, realizările care descriu calitatea vieţii, dar şi influenţa omului asupra naturii, au cunoscut o dezvoltare exponenţială. Înaintaşii din diverse domenii şi discipline, fiind mobilizaţi de dorinţa de a cunoaşte, ne-au deschis calea către domenii necunoscute, au pătruns în necunoscute şi înfiorătoare adîncimi sub scoarţa terestră sau în Oceanul Mondial şi ne-au urcat la înălţimi cunoscute cîndva doar de păsările cerului şi chiar mai departe, în cosmos. Calitatea vieţii noastre a fost îmbunătăţită printr-o mulţime de alte realizări care ne înconjoară zi de zi. Maşini, telefoane, televizoare, radio, computere personale, cuptoare cu microunde, frigidere, ceasuri – toate aceste inovaţii la care apelăm frecvent, cît şi inovaţiile cunoscute doar de specialiştii cu un anumit nivel de calificare sau specializare: tehnologiile de distribuire şi de producere a curentului electric, sistemele de prelucrare a materialelor sau tehnologiile şi echipamentele de extragere a resurselor naturale – sînt rezultatul progresului ştiinţific şi tehnologic. Odată înfăptuite, descoperirile ştiinţifice cunoscute doar de savanţii care au contribuit la desăvîrşirea lor, sînt date societăţii prin intermediul mecanismelor economice. Ştiinţa, care pînă nu demult a fost animată de pasiunea şi de spiritul de abnegaţie al celor mai luminate minţi ale omenirii, a devenit în prezent o activitate profesională realizată de un număr mare de persoane motivate tot mai mult de stimulentele economice. În prezent, ştiinţa este strîns legată de economie, iar societatea modernă este prin definiţie o societate a cunoaşterii. Dacă prin acţiunea în timp a progresului volumul resurselor umane, precum agricultura, industria şi sfera serviciilor, folosite pentru asigurarea laturii materiale a vieţii omeneşti sînt din ce în ce mai mici, atunci cerinţele impuse nivelului de instruire şi de cunoaştere sînt din ce în ce mai mari. Astfel, se nuanţează o tendinţă clară de reducere a cererii forţei de muncă pentru activităţile de asigurare materială a vieţii – în perspectivă, aceasta urmînd a fi înlocuită integral de echipamente şi de utilaje robotizate şi, în mod proporţional, de creşterea cererii pentru activităţile intelectuale de creare a cunoştinţelor noi.

Ponderea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare din volumul total al valorii adăugate create de către o societate denotă nivelul de dezvoltare economică şi socială al acesteia. Importanţa domeniului de cercetare şi dezvoltare este dată nu doar de volumul, aflat în creştere rapidă, al cheltuielilor publice alocate acestuia, dar şi de cel al cheltuielilor sectorului privat, cheltuieli care în unele societăţi  pot echivala sau chiar le pot depăşi pe cele publice. Într-o abordare schematică, se poate concluziona că viitorul unei naţiuni sau al unui stat aparte este marcat de importanţa pe care acestea o atribuie sectorului de cercetare şi dezvoltare, exprimată ca pondere în totalul resurselor publice şi private.

În linii mari, se disting trei etape pe a căror durată inovaţiile ajung în casa noastră. Cercetările de bază sau fundamentale sînt acele activităţi de prospectivă prin care este augmentat fondul de cunoştinţe al omenirii. În această etapă, reieşind din aplicabilitatea în practică extrem de redusă a rezultatelor obţinute, cheltuielile de realizare a cercetărilor în calitate de bun public sînt asumate, în virtutea principiilor articulate încă de gînditorii din Grecia antică, de stat.

O etapă intermediară în oferirea “bunului inovaţional” este cea de realizare a cercetărilor aplicative acolo unde sectorul public dă atingere celui privat, în vederea creării unui mecanism de cooperare reciproc avantajos. Aplicarea în practica economică şi socială a cercetărilor ştiinţifice de către companiile autohtone şi de mediul de afaceri în general este criteriul de bază care imprimă  contur politicii de stat promovate în sector, iar indicatorul de bază al corectitudinii unei astfel de politici este volumul contribuţiei financiare a sectorului privat în realizarea activităţilor de cercetări aplicative de către instituţiile de cercetări ştiinţifice publice.

La etapa finală, deja cu o contribuţie redusă a cercetării ştiinţifice, se obţine un impact material semnificativ, reprezentat prin produse şi servicii noi, inovative, de care beneficiază societatea. Dată fiind atractivitatea comercială ridicată, statele moderne sînt caracterizate printr-o implicare redusă a sectorului public, compensată printr-un interes covîrşitor al mediului privat, ce îşi găseşte în inovaţii “apa vie”, care în istorisirile mitologice readucea la viaţă eroii acelor timpuri, iar astăzi asigură viabilitatea şi succesul afacerilor private.

În Moldova, atestăm o realitate diferită de cea descrisă mai sus. Domeniul de cercetare şi inovare este aproape în totalitate susţinut de stat, investiţiile în acest sector din partea mediului de afaceri sînt, practic, inexistente. O justificare a unei astfel de situaţii rezidă în chiar structura economiei naţionale. Ponderea bunurilor cu un nivel înalt al cunoaşterii produse de către companiile autohtone este infimă, dacă comparăm, conform acestui indicator, performanţa Moldovei cu cea a statelor dezvoltate.

Mediul de cercetare este doar o parte componentă a societăţilor moderne. Performanţa socioeconomică a fiecărui stat este formată pe întregul lanţ: educaţie! cercetare! economie. În acest model, relaţia dintre domeniile nuanţate nu este doar una de completare şi de transformare, ci şi de interacţiune şi perfecţionare continuă. Dacă de performanţa individuală a domeniului educaţional depinde într-o măsură mare performanţa domeniului de cercetare, atunci performanţa economică este deja dictată de robusteţea şi eficienţa sectorului de generare şi de absorbţie a cunoştinţelor asigurate de mediul ştiinţific şi de cercetare. Fără să intrăm în detalii care ar putea complica imaginea generală, putem afirma cu toată încrederea că economiile moderne pot exista şi se pot dezvolta doar cu condiţia organizării eficiente a întregului spectru de activităţi care, în final, generează inovaţiile. Fără asigurarea unei funcţionării eficiente a sistemului de generare a inovaţiilor, economia unei ţări nu poate fi considerată ca fiind sustenabilă. Existenţa unor performanţe economice pozitive de scurtă durată, în lipsa unui potenţial de inovare, nu trebuie să inducă în eroare opinia publică. Bunăstarea economică va lua sfîrşit în cadrul societăţilor cu astfel de economii. Economia Republicii Moldova, spre regret, face parte din categoria economiilor care cresc fără inovare. Lipsa potenţialului de inovare în Republica Moldova este confirmată de interesul redus, chiar inexistent, al companiilor autohtone faţă de produsul inovaţional, exprimat ca pondere a mijloacelor financiare alocate cu această destinaţie din sursele  companiilor private. Nu este dificil de explicat acest fenomen în ţara noastră. De vină este, aşa cum s-a menţionat deja, structura actuală a economiei naţionale, care se bazează mai mult pe consumul bunurilor de import. Întreprinderile autohtone mari, moştenite din perioada socialistă, au fost rapid ruinate în cadrul procesului anevoios de privatizare şi de transformare economică a ţării. În prezent, în Moldova o pondere însemnată din bunurile produse local revine companiilor cu capital străin. De altfel, încurajarea neîngrădită a investiţiilor directe străine, fără a se lua în calcul impactul unor astfel de investiţii, care sînt de natură eterogenă, asupra potenţialului de dezvoltare economică a ţării şi, în final, a bunăstării populaţiei ţării – este o politică promovată pe întreaga durată de independenţă a ţării, indiferent de coloratura politică a guvernului. Dar investitorii străini sînt interesaţi fie de accesul pe piaţă, fie de atractivitatea resurselor umane sau materiale din cadrul unei ţări. În ambele cazuri, sectorul naţional de cercetare nu prezintă interes pentru aceştia. Relaţiile de cooperare în domeniu sînt deja formate şi ajustate necesităţilor acestora chiar înainte de intrarea lor pe piaţă.

Un alt gen de politică naţională promovată şi care merită atenţia în acest context este cea de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM). Fără a diminua importanţa acestui domeniu, economia unei ţări nu se poate dezvolta doar din contul ÎMM-urilor, scheletul oricărei economii este format de întreprinderile mari care oferă cîmp de lucru pentru ÎMM-uri. Or, la moment, pentru Moldova, dezvoltarea unor întreprinderi mari, competitive pe plan internaţional, nu constituie o prioritate. Într-un asemenea mediu este anevoioasă dezvoltarea unui domeniu de cercetare care să fie conectat, aşa cum s-a arătat mai sus, la economia ţării şi să activeze în strînsă legătură cu aceasta.

Progresul realizat în ultimele două secole, la care m-am referit la început, nu se datorează unor schimbări dramatice ale capacităţilor rasei umane, ci creşterii exponenţiale a cunoştinţelor acumulate de societate. Acest fapt a fost posibil deoarece cunoştinţele productive acumulate de-a lungul timpului au fost distribuite în fragmente mici, între masele largi ale societăţii. Odată distribuite, cunoştinţele sînt recombinate în diverse moduri, proces pe durata căruia sînt create cunoştinţe productive noi. Aici este cazul să revenim la lanţul: educaţie!  cercetare! economie. Cunoştinţele sînt create în cadrul mediului de cercetare, dar, pentru a fi amplificate, necesită o prezenţă robustă şi echilibrată a celorlalte elemente: educaţia şi economia. Care este situaţia la acest capitol în Republica Moldova? La o evaluare generală, indicatorii care descriu nivelul de performanţă al sectorului naţional de cercetare plasează Republica Moldova pe plan mondial pe locul 99, deşi disciplinele care asigură această performanţă sînt reduse ca număr şi sînt teoretice. La capitolul educaţie, din datele conţinute de Indexul Dezvoltării Umane, deducem că, deşi privită ca pondere a cheltuielilor alocate domeniului vizat, Moldova este în topul statelor pe plan mondial, ca performanţă, plasîndu-ne pe poziţia 101. Dar cea mai problematică este performanţa economică a Republicii Moldova, care, dacă este să fie apreciată în baza indicatorului PIB pe cap de locuitor, plasează Moldova pe poziţia 130.

Care sînt soluţiile oferite de comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova pentru a fi înlăturate neajunsurile constatate? Dat fiind potenţialul redus al mediului de afaceri autohton de cooperare cu domeniul de cercetare, atragerea unor investiţii private la etapa de realizare a cercetărilor aplicative va fi o sarcină greu de onorat. Deşi creşterea finanţării cercetărilor aplicative de către sectorul de afaceri rămîne un obiectiv pentru politicile promovate în sector, la etapa actuală se va urmări cu precădere dezvoltarea proiectelor de cercetări aplicative exclusiv cu condiţia identificării exacte a beneficiarului acestora, care să fie implicat plenar în derularea proiectului, fie şi fără a i se solicita o contribuţie financiară. O modalitate în acest sens va constitui identificarea unui instrument de alocare a mijloacelor publice pentru efectuarea cercetărilor aplicative de interes pentru companiile autohtone, cu condiţia recuperării mijloacelor investite odată cu finalizarea cercetărilor, dacă se va încheia cu succes. La etapa de transfer tehnologic, se va urmări crearea cadrului normativ necesar în vederea operaţionalizării mecanismelor de finanţare venture, care constituie un instrument aplicat pe larg în acest gen de activităţi. Un alt instrument de finanţare este cel bazat pe mecanismul voucher, care să fie utilizat similar principiilor propuse pentru finanţarea cercetărilor aplicative, dar cu o durată mai scurtă în timp şi cu o valoare mai mică a mijloacelor investite, precum şi în cadrul unor parcuri sau incubatoare inovaţionale.

În paralel, se urmăreşte ajustarea cadrului instituţional şi a principiilor generale de funcţionare a sistemului naţional de cercetare-inovare care vor prevedea:

- Optimizarea structurii instituţionale de administrare a domeniului, cu definirea exactă a atribuţiilor acestora şi separarea clară a activităţilor de administrare a ştiinţei de cele de cercetare;

- Separarea cheltuielilor instituţionale de întreţinere a infrastructurii ştiinţifice de cele de cercetare şi definirea clară a responsabilităţilor de alocare a acestora, care să presupună finanţarea cheltuielilor instituţionale de către fondatorul instituţiei de cercetare, iar a cheltuielilor de cercetare – de către o instituţie specializată, special creată în acest sens sub forma unui fond care să opereze  finanţarea cercetării în bază de concurs, fără a ţine  cont de apartenenţa instituţională a autorilor propunerii de proiect;

- Internaţionalizarea procesului de expertizare a propunerilor de proiecte de cercetare cu atragerea experţilor străini şi efectuarea periodică a auditului de performanţă a institutelor publice de cercetare, cu participarea evaluatorilor internaţionali.

În concluzie, se impune a fi menţionat că, fără dezvoltarea domeniului de cercetare şi inovare, nu poate fi asigurată dezvoltarea socială şi economică a ţării. Este evidentă în acest sens necesitatea schimbării percepţiei elitei politice din Moldova faţă de sectorul de cercetare, care trebuie să prevadă dezvoltarea unei abordări de ansamblu pe întreg lanţul: educaţie ! cercetare ! economie. Nu mai puţin imperative sînt optimizarea şi eficientizarea domeniului de cercetare în vederea stimulării performanţei şi creativităţii.

Academician Gheorghe DUCA,
Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Saptamina, 18.11.2011