(Săptămîna) Domnul Gheorghe Duca, proprietar de poduri
Conflict de familie. Cu mama. Că de ce nu i-a dat brigadirul căruţă să ducă la moară? O rog să-mi depene povestea în tîmplării. Din cele spuse, mi se pare că brigadirul nu e vinovat. "Mamă îmi ești , dar n-ai dreptate", așa îi spun mamei. Mama o dă în bocet: că dacă-i așa, mai bine nu veneam de la Chișinău; că decît mă năștea, mai bine un pom răsădea... Ah, principialitatea mea cea proastă!
Evreii sînt oameni deștepţi. Învăţ multe de la ei și li-s recunoscător. În primul rînd, pentru Testamentul Vechi. Nu demult, deputatul Oleg Reidman m-a ajutat să ies dintr-o încurcătură cu omul căruia i se atribuie fapte de care el nu ști e nici cu spatele. "Cineva îmi tot spune că fi ica mea e curvă, - a cuvîntat dl Reidman de la tribuna parlamentară. - Le pot spune oponenţilor mei că am doi copii și amîndoi sînt băieţi".
Citesc mai multe blestemăţii, năzdrăvănii la adresa dlui Gheorghe Duca, președintele AȘM. Iarăși, să fie clar: nu-s și nici n-am fost fan al dlui Duca. Dar, scumpi prieteni, cînd văd că dl președinte al AȘM e mare proprietar de poduri de la noi din Moldova, dar și de pe aiurea, tocmai în Castilia cea pîrjolită de soare, în Castilia lui Don Quijote, fără ape curgătoare, aproape lipsită de poduri, mai îmi vine să strig: "Mamă îmi ești , dar n-ai dreptate". Adică, măi băieţi, puteţi ponegri omul, dar nici chiar în asemenea măsură! Aţi pus degetul și aţi pipăit de puteţi să susţineţi că este? Sau, mai популярно: aţi ţinut omul de fund cînd se întreţinea cu fiica lui Reidman ca acum să susţineţi că a fost? Sau prezumţia nevinovăţiei a dispărut din codurile juridice ale ţării? Voi mai reveni asupra temei, deoarece democraţiile de prin părţile noastre prea îl expun, nefondat, oprobriului public pe orice cetăţean al ţării, iar defăimătorului i se face doar din deget.
Ah da, prezumţia nevinovăţiei! Păi, domnule Duca, dacă trăiam într-o ţară normală în care ar fi funcţionat acest principiu, apoi Vlad Filat s-ar fi aflat și astăzi în fruntea executivului. Însă jale nu mi-e atît de dl Duca, care poartă cu zîmbet și cu ușurinţă a lor ură, jale îmi e de dramaturgul Andrei Strîmbanu, care s-a prins, involuntar, în această horă sordidă. Tocmai el, care merită și urma să capete un ti tlu de academician! Precum l-au meritat dnii Dabija și Hadîrcă. Și poate că președintele AȘM ar închide ochii trecînd peste acest incident de ordin moral, dar la mijloc e proverbiala cumsecădenie a dlui Strîmbanu, la mijloc (de codru des) e cuantumul ridicat de rușine depozitat în acest cîntăreţ al reîntregirii noastre. Și nu Duca de Strîmbanu, dar Strîmbanu, de rușine, n-o să se apropie de dl Duca. Păcat. Păcat, căci din cauza sentimentului de rușine și ti miditate propriu marelui nostru scriitor,se va pierde în van un titlu de academician. (v.m.)
Sursa: Săptămîna Anul XXIII - Nr. 33 (1128), Vineri, 22 august 2014
