PhD in chemistry, university professor
President of the Chemistry Society of the Republic of Moldova
Fondul problemei: În legătură cu apariția proiectului Codului Educației (la data de 13 noiembrie 2013, Ministerul Educației a lansat dezbaterile publice pe proiectul Codului Educației) prin care se vor opera o serie de modificări la reglementările în vigoare, care vizează renunțarea la cel de-al doilea titlu științific - cel de DOCTOR HABILITAT, comunitatea academică consideră că nu sunt clare motivele formulării unei asemenea intenții din partea Ministerului Educației.
Care sunt practicile existente în alte țări în materia acordării titlului științific de doctor habilitat.
Uniunea Europeană și statele CSI. La moment, gradul științific de doctor habilitat este răspândit în mai multe state, precum: Franța, Elveția, Germania, Austria, Portugalia, Suedia, Slovacia, Ungaria, Rusia, Lituania, Ucraina, Kazahstan, Azerbaidjan, Polonia și altele.
Franța. Gradul de Docteur D`Etat acordat anterior de către universități din Franța, a fost recent înlocuit cu Habilitation a Diriger des Recherches (abilitatea de a conduce cercetări). Acest titlu presupune o cerință strictă pentru supravegherea doctoranzilor și se aplică pentru funcția de Profesor. În dependență de domeniu, cercetările științifice pot dura de la 3 la 10 ani și, de obicei, este necesară realizarea a 15-20 de publicații în reviste de specialitate.
Germania. În scopul de a fi poziționat la funcția de profesor în cadrul sistemului german, în unele domenii științifice este necesară deținerea titlului de doctor habilitat. Acest titlu este conferit, de regulă, după mai mulți ani de cercetare independentă, fie „intern", în timp ce activează la o universitate în funcție de asistent universitar sau consilier academic, fie „extern". Doar candidații care susțin teza de doctorat excelent, sunt încurajați să realizeze studiile postdoctorale. Odată ce teza este finalizată și restul cerințelor sunt completate, candidatul primește oficial titlul de „Docendi ius". Acest statut este cunoscut ca Privatdozent. Cei care au făcut studii postdoctorale, indica prin plasarea abrevierii "Dr. hab." Sau "Dr. habilitat" înainte de numele lor.
În Polonia, spre exemplu, în conformitate cu Legea din 2003 cu privire la gradele științifice, amendată prin Legea din 2005, gradul științific de doctor habilitat este consfințit drept treapta superioară în realizarea unor cercetări științifice, care se finalizează cu susținerea unei tezei și acordarea gradului de doctor habilitat în științe.
Totodată, la acordarea gradului științific de doctor habilitat se va ține cont și de alte criterii, care vor include realizări notabile ale persoanei precum: avansarea în cariera științifică; cooperarea științifică cu diverse organisme; cunoașterea limbilor străine; primirea de granturi și câștigarea de proiecte etc.
Obținerea gradului de doctor habilitat semnifică că respectiva persoană are capacitatea de a conduce de sine stătător cercetări științifice, fără a fi supravegheat de către colegi mai experimentați.
Totodată, DOAR doctorii habilitați pot obține titlul de PROFESOR, care se acordă pentru merite deosebite deținătorilor de grade științifice de doctor habilitat, printr-un decret al Președintelui Poloniei (iar în anumite cazuri se acordă, cu titlu de excepție, de către instituțiile științifice).
Experiența Poloniei în materia susținerii și acordării gradului științific de doctor habilitat, drepturilor ce decurg din deținerea acestui titlu - este practic similară celei din Republica Moldova.
Similară Republicii Moldova, în multe privințe, este și situația acordării gradului științific de doctor habilitat în Germania (în baza unei teze de habilitat).
Concluzie intermediară: instituția doctorului habilitat există în multiple state europene, inclusiv în state ce fac parte din Uniunea Europeană și care s-au raliat preceptelor Procesului de la Bologna. Prin urmare, lichidarea sau reducerea semnificației instituției doctorului habilitat în sistemul normativ al Republicii Moldova ar fi lipsit de logică și coerență și ar putea prejudicia știința autohtonă.
Citește mai departe...