George DUCA, academician

PhD in chemistry, university professor
President of the Chemistry Society of the Republic of Moldova

Republic of Moldova
Home CV

GÂNDURI TESTAMENTARE

Fri, 09/26/2014 - 13:37

Iată-mă pășind peste cel de-al 55-lea an a Institutului de Chimie al A.Ș.M., care își numără anii de pe 15 aprilie 1959, în cadrul căruia tot 55 de ani trudește și autorul acestor rânduri și sub ochii căruia a luat ființă și s-a afirmat această prestigioasă instituție academică. Fiecare om la trecerea lui prin viață are parte de zile luminoase, cu urcușuri aducătoare de mari bucurii, cât și de coborâșuri provocătoare de durere și tristețe, dar, mai ales, de nopți nedormite. Prin toate acestea am trecut și eu, dar nicicând n-am cedat în fața suferințelor, ci le-am înfruntat bărbătește într-o tăcere de mucenic: tot tăcând și trudind, trudind și tăcând.

Modesta mea operă s-a materializat în aproape o mie de studii și articole de prestigiu, publicate în țară și străinătate, precum și peste 20 de cărți, însumând un total de circa 9000 pagini, am creat preparate, am emis teorii etc. care, cred contribuie la întregirea imaginii mele de chimist, profesor, cercetător modern, publicist, animator al vieții științifice și culturale.

Dar cea mai mare descoperire a vieții mele a fost întâlnirea cu prestigiosul nostru coleg Gheorghe Duca și apoi lansarea acestui nume în enigmatica lume a chimiei, acum aproape o jumătate de secol. Mă mândresc cu el cum se mândrea cândva Humphry Davy cu descoperirea lui Michael Faraday.

Orice problemă ar aborda Gheorghe Duca se soldează cu o descoperire ori cu o depistare a unei noi fațade importante și neordinare ale acesteia. El a creat catedra și laboratoare, facultăți și instituții de cercetare, licee și universități, a schimbat fața Academiei de Științe a Moldovei, el este omul care a lăsat urme adânci și sigure în chimia națională și internațională. Grație competenței și activității sale susținute a realizat multe legături profesionale cu instituțiile de cercetare și învățământ de pe mapamond, promovând consecvent imaginea Republicii Moldova peste hotare, aducând contribuții fundamentale Școlii de Chimie Ecologică căreia îi aparține și de viitorul căreia este permanent preocupat.

Despre el am publicat cartea „Treptele unui urcuș" (Chișinău: Știința, 2004 - 176 pagini) și lucrez la volumul 2 a ediției.

Ajuns printr-un efort supraomenesc asemenea unui pom doldora de rod care înfrumusețează lumea, prodigiosului Gheorghe Duca i-a fost dat să treacă prin încercări vitrege provocate de diferite progenituri, atacuri agresive, imorale, marginalizări, viața i-a fost mereu sub semnul sacrificiului. Mă încearcă un sentiment de admirație față de acest suflet care a găsit sursa de bărbăție și a depășit nemaipomenitele vicisitudini ale vieții.

Convins că nu te poți apăra de prostie, de invidie și de ipocrizie decât muncind, Domnia Sa se consacră muncii creatoare, convins fiind că nelegiuirile, fărădelegea și păcatul atrag mânia lui Dumnezeu. Nu știu de ce îmi vine în minte cazul biblic când iudeii L-au adus legat pe Isus Hristos la Pilat din Pont ca să-L răstignească. După cercetare, guvernatorul zice că el nu L-a găsit vinovat de nici o faptă de care-L acuză. Atunci mulțimea iudaică a prins a striga „Moarte Lui. Răstignește-L". Și L-au răstignit.

Îmi doresc testamentar: pace în suflete și înțelegere între oameni. Nu voi înceta să conving omenirea în care suntem integrați prin procesul globalizării că plaiul nostru mioritic e cel mai frumos și prosper din lume. Doresc să clocotească bucuria în casă și în suflete și o ploaie de vocație pe tot întinsul plaiului străbun. Speranța mea pentru ziua de mâine este ocrotirea limbii noastre de vulgarizare și „moldovenizare", închiderea robinetelor poluante, promovarea istoriei adevărate, neamul nostru să devină viguros, iar în fața ochilor să ne apară harta țării întregită cum a fost odată .

De pe creasta zbuciumatelor vremuri de azi îmi exprim încrederea în ziua de mâine pe care o văd mai bună, mai frumoasă și mai prosperă.

22.09.2014

Dumitru Batîr, doctor habilitat în chimie, profesor universitar