Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
Președintele Societății de Chimie din Republica Moldova

Republica Moldova
Home CV

Știința pentru antreprenoriat ar putea salva Moldova

„Nu poți spune că știința din Moldova se află într-o situație privilegiată. Există situații când ni se pun bețe în roate. O bună parte din cei care o fac, dau dovadă de simplă invidie, alții - o fac deoarece nu înțeleg faptul că știința este baza dezvoltării unei societăți. Obiectivul principial al științei moderne este dezvoltarea societății și economiei prin știință”, a declarat președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, în cadrul ediției de luni, 19 aprilie, a emisiunii „Прямой разговор” (Priamoi razgovor), la Jurnal TV.

Academicianul Gheorghe Duca susține că dezvoltarea prin știință ar fi mai rapidă, dacă noi am defini corect direcțiile de investiție a banilor care vin în știință. „Recent am fost într-o vizită în Scoția și ministrul scoțian de știință și antreprenoriat mi-a spus că în urma unui program special de instruire, s-a reușit crearea a 12 mii de întreprinderi mici, în care erau antrenați peste 120 de mii de tineri scoțieni. Profitul pe care l-au adus timp de un an aceste întreprinderi a constituit 1.5 miliarde de lire sterline, în timp suma totală a îndemnizațiilor de șomaj pentru 120 de mii de persoane pentru un an de zile constituie aproximativ 1 miliard de lire sterline. Suma investită în acest program a fost doar de 300 de mii de lire sterline. Iată o abordare corectă a problemei. Noi era să investim banii în drumuri sau agricultură”, spune Duca.

Potrivit lui Gheorghe Duca, dacă în 2000 în știință se investeau 0.18 % din PIB, astăzi acest procent a crescut la 0.63. „Creșterea, fie și nesemnificativă, se datorează numai formei de organizarea de care dispune comunitatea oamenilor de știință din Moldova. Noi, practic, dispunem de autoguvernare, fapt extrem de agreat de Uniunea Europeană”, menționează Duca.

Referindu-se la realizările Academiei de Știință, Gheorghe Duca spune că acestea se dezvoltă pe 6 direcții prioritare: umanitară, a științelor fundamentale, agrară, medicală, a nanotehnologiilor și a energiei reciclabile. „Toate aceste direcții de dezvoltare se află într-o armonie deplină cu cele ale Uniunii Europene. Problema care am identificat-o acum este cea a lipsei specialiștilor pentru implementarea proiectelor din aceste direcții, deoarece după toate restructurările și optimizările din ultimii ani avem în prezent 2500 de oameni de știință”, a conchis Duca.

 

Foto: Elena Grozavu/jurnal.md

Sursa: http://www.jurnal.md/ro/news/-tiin-a-pentru-antreprenoriat-ar-putea-salva-moldova-184922/