Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
Președintele Societății de Chimie din Republica Moldova

Republica Moldova
Home CV

Acad. Gh. Duca: mesaj de felicitare si recunostinta jurnalistilor din RM

Ziua Mondială a Libertăţii Presei şi Zilele Libertăţii Presei în R. Moldova, lansate astăzi, 3 mai 2010, constituie un fericit prilej pentru a ne exprima admiraţia faţă de breasla dvs de avocaţi ai interesului public, care practică una dintre cele mai riscante şi mai responsabile meserii din lume, cea de a căuta şi a spune Adevărul

Rolul presei libere în orice societate este unul important, dar rolul presei libere într-un stat postsovietc, precum este şi cazul R. Moldova, este unul de-a dreptul vital, or, jurnaliştilor noştri le revine o misiune dublă şi foarte dificilă: de informare şi de schimbare a mentalităţii colective, elemente fără de care - să conştientizeze şi politicienii - este imposibilă asocierea în UE.

Cu toate că presa liberă din R. Moldova este una încă firavă, care răzbate cu greu prin jungla tranziţiei, în special din cauza componentei financiare a activităţii, R. Moldova are jurnalişti profesionişti, temerari cu care se poate mândri. În această semnificativă zi, ţinem să exprimăm recunoştinţă unor jurnalişti, care au luptat cu demnitate pentru edificarea unei prese libere: lui Valeriu Saharneanu şi Alinei Anghel, agresaţi în stradă pentru dezvăluirile făcute; Luminiţei Dumbrăveanu, Corneliei Cozonac şi lui Chiril Moţpan, care au preferat să-şi dea demisia prin declaraţii publice, decât să accepte minciuna şi propaganda comunistă; echipelor de jurnalişti şi regizori de la Radioteleviziunea Naţională, de la Radio Antena C şi Euro TV, care au organizat greve ale foamei şi proteste maraton contra cenzurii şi epurărilor de cadre pe criterii politice; jurnaliştilor Constantin Tănase, Dumitru Ciubaşenco, Val Butnaru, Aneta Grosu, echipelor PRO TV şi Unimedia, care fiind târâţi pe la procuratură şi instanţele de judecată pentru opinia lor, nu au cedat şi au continuat să spună adevărul în condiţii extreme; jurnaliştilor Rodica Mahu, Dina Pripa Clapco, Galina Munteanu, Marina Suruceanu şi cameramanilor Vasile Costiuc, Oleg Brega, Valeriu Clapco de la JURNAL TV, care şi-au riscat viaţa pentru a realiza şi a pune pe Internet imagini zguduitoare privind ororile comise în R. Moldova după 7 aprilie 2009, imagini care au avut un rol extrem de important în implicarea UE şi SUA în procesul de soluţionare a crizei politice din R. Moldova.

Apariţia în spaţiul mediatic naţional a două televiziuni de ştiri – JURNAL TV şi PUBLIKA TV, precum şi aducerea la Chişinău a prestigiosului premiu Internaţional „Global Shining Light Award” de către jurnaliştii de investigaţie Vitalie Căligăreanu, Irina Codrean, Dumitru Lazur ne bucură enorm şi ne întăresc speranţa că jurnaliştii profesionişti îşi vor consolida rândurile pentru a-şi ocupa locul bine meritat de putere a patra în stat.

Felicitări tuturor reprezentanţilor mass media, la mai mult şi la mai mare!

Comunitatea ştiinţifică din R. Moldova se solidarizează, totodată, cu ziariştii de la Chişinău, în vederea eliberării din închisorile transnistrene a jurnalistului Ernest Vardanean. Solicităm Consiliului Europei, Delegaţiei Uniunii Europene, Ambasadelor SUA, Rusiei şi Ucrainei la Chişinău să ne sprijine în acest demers al nostru şi să facă tot posibilul ca de Zilele Libertăţii Presei în Moldova să se bucure la LIBERTATE şi tânărul Ernest Vardanean.

Acad. Gheorghe DUCA,
Preşedintele Academiei de Ştiinţe din Moldova

Bruxelles, 3 mai 2010