Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Republica Moldova
Home Harta site-ului CV

Academicianul Gheorghe Duca - omul cel nou al imperiului vesnic

Unicul imperiu vesnic ecte Academia

Academicianul Gheorghe Duca, Presedintele Academiei de Stiinte a Moldovei, ajuns in acest sfarsit de faur mirific la 55 de ani, traieste astazi sentimentul preaplinului stiintific, al impacarii cu sine si cu Dumnezeu. Intreaga viata a avut un singur dor √ Academia de Stiinte a Moldovei √ dor pe care l-a visat de atatea ori, spre care a tins in permanenta, de care s-a apropiat ca de un tezaur neprecupetit. Si-a propus de fiecare data sa faca totul ca aceasta Cetate a Luciditatii sa triumfe, sa straluceasca, sa-si ocupe locul de cinste si glorie in societatea noastra. Pana in anul 2004 acest dor a fost unul interzis, si nu numai pentru Domnia Sa, ci si pentru intreaga comunitate stiintifica, aflata intr-o profunda deriva, si de forma, si de continut. Insa, odata cu implementarea Codului cu privire la stiinta si inovare, cu reformele structurale demarate cu temeritate si clarviziune de tandemul academic Duca-Furdui, acest dor, zavorat in sufletele noastre, a devenit o izbanda, o realitate palpabila. A fost eradicata umilinta cercetatorului, stiinta fiind ridicata din genunchi, scuturata de blam si saracie, statutul ei devenind unul onorabil si totalizator. Reforma s-a incheiat, actualmente calitatea si profunzimea cercetarilor, inovarea si transferul tehnologic fiind cuvintele de ordine la Academia de Stiinte a Moldovei.

Miracolul pre nume Providenta a adunat intreaga elita de cercetatori si oameni de creatie ai Tarii Moldova sub auspiciile Academiei de Stiinte, continuand sa vina si acum palcuri de intelectuali pentru a salvgarda si a innobila cercetarea autohtona. Acest Miracol este Destinul care vegheaza de-asupra capetelor noastre smerite si doar Clipa cea de Gratie stie sa zaboveasca sau sa dispara meteoric de pe crestetul unui Neam.

Parabola cunoasterii binelui si raului in stiinta noastra

Academicianul Gheorghe Duca a descalecat intr-o dimineata devreme din saua istoriei exact la Portile └Imperiului Vesnic”. A vegheat la intrare o haba de vreme, pana a observat ca └Imperiul Vesnic” (sistemul de organizare a stiintei) era etern doar in priviri, in aparenta, fiind macinat profund de carii si rugini. Omul descalecase pe taramuri vechi, pe smarcuri ce misunau diverse creaturi, dar si unele fiinte savante (numarul ultimelor era cu mult inferior capcaunilor), adunate in minarete ce se pretindeau a fi inexpugnabile, in realitate fiind afectate grav de morbul putrefactiei. Ce-i ramanea de facut Omului Nou? Sa gaseasca └dorul interzis” si sa-l deszavorasca. In timp ce se trudea cu osardie sa scape de lacatul intepenit, au venit solii peste solii sa-l pofteasca sa le vada colibele, dar si unele inceputuri de └acareturi” academice. De aici, de la portile Orientului, de la usorii └Imperiului Vesnic” se intindea o priveliste dezolanta, apocaliptica: ruine, epidemii, miasme, batrani anchilozati, rosi de reumatisme conceptuale si idei desuete.

Podurile pe care trebuia sa calce Omul ce descalecase erau, de fapt, niste punti putrede de tot. Daca doar se apropia de ele, se surpau malurile mancate de atata troglodire. Lipseau radacinile, care fusesera scoase din tarina stiintei si clturii inca in anii 40, atunci cand cei mai de seama invatati luase drumul mortii sau al pribegiei crunte. Ce sa caute el in acele locuri rele, nu descalecase doar pentru a cadea in abis, venise sa scape aceasta tara de buza de genune pe care statuse intelectualitatea ei vreme de sase decenii batute pe muchie. Il strafulgera brusc un gand, avuse o revelatie. Zis si facut: intors cu fata spre Nemurire, inclestase adanc pumnii, ochii deschisi cazura peste secole uitare, pleoapele ii atinsera neprihanirea, glasul murmura un verset biblic. Noaptea se auzise un cumplit cutremur, care parea sa nu mai aiba sfarsit. Dimineata, puntile putrede erau numai bucati scorojite din lemn gaunos pe fundul haului, iar Omul Nou se apucase vartos de treaba. Dezgolit pana la brau, arunca sprinten poduri din piatra de Cosauti peste Malurile Stiintei.

... S-au suparat la inceput invatatii, multa lume a aruncat cu pietrele maniei, doar-doar o sa-l ocheasca pe Omul Nou ce arunca, dezgolit pana la brau, poduri din piatra de Cosauti peste Malurile Iubirii, caci Iubirea de Carte, Dragostea de Intelepciune este cea mai subtila si fascinata arta de a-ti iubi semenii, iar prin ei de a-L Slavi pe Bunul Dumnezeu. Unii l-au si nimerit, au saltat de bucurie si au chicotit bezmetic. Astazi, cand peste podurile din piatra de Cosauti pot trece concomitent mii de cercetatori dornici de vesnicie, unii aruncatori de pietre s-au adapostit chiar in Chilia Omului ce descalecase la portile └Imperiului Vesnic”, altii au ascuns in buzunare prastiile, nevrand insa sa le arunce definitiv. Omul cel Nou le rabda pe toate, caci viata lui este o Carte care se scrie in Cerurile Iubirii de Aproape.

Va veti intreba, ce-au facut in continuare cei mai de seama invatati din └Imperiul Vesnic”? S-au apucat, sub obladuirea tandemului academic Duca-Furdui, fara intarziere de munca, au scos maldare de gunoi din casa, au sfintit locurile rele si au ales in lacasele lor de spirit capetenii noi, demne, cinstite, savante, cu dragoste netarmurita de esente mirifice si intelepciune adevarata.

Acum, avand deja in frunte oameni noi, frumosi la chip si la suflet, savantii ridica din ruine stiinta, cultura si educatia tarii, fiind pregatiti └si pe dinlauntru si pe dinafara”. Asa incat, obidele si racilele trecutului de odinioara fiind uitate, tagma cercetatorilor calca tot mai apasat pe podurile din piatra de Cosauti, laudand calitatea si durabilitatea materialului. Omul cel Nou, avand frica de Dumnezeu, munceste fara preget de zi pana seara, de noapte pana in zori. Si Bunul Dumnezeu nu are cum sa nu-i aduca Gandul cel Bun: sa arunce un pod falnic (un nou pod al lui Apollodor) spre Europa, spre Cetatile Invatatilor Supremi, acolo unde se indreapta ideea intr-o existenta decenta, intr-o Viata Demna.

Academicianul Gheorghe Duca este Omul cel Nou ce a descalecat din saua istoriei, in 2004, la Portile Imperiului Vesnic, la Academia de Stiinte a Moldovei. Domnia Sa este aripa de sub camasa stiintei europene din tara noastra. Mai degraba camasa de forta decat camasa de in, aici in Republica Moldova. Iata de ce aripa rupe funestul din stiinta si razbate la lumina. O soarbe rapace si o inmiresmeaza. Gheorghe Duca este omul ce zboara cu aripa istoriei spre viitor spre culmile stiintei, unde nu-l poate ajunge intristarea si deznadejdea. Nu are dreptul sa cada, el stie ca daca va cadea, atunci cadea√vom cu totii. Taie vazduhurile si crede, crede, crede la nesfarsit in macularea vesniciei din oameni, in frumosul si sfantul din noi.

Pentru mine a fost si ramane a fi o onoare, din cele ce ti se acorda poate doar de cateva ori sau poate o singura data in viata, sa activez in echipa academicianului Gheorghe Duca. Am ajuns sa vad gandurile lui Gheorghe Duca mai bine decat pe ale mele. Si nu e meritul meu, e harul Domniei Sale ca-mi permite sa-i aud aievea glasul interior. Meritul meu este ca inteleg si nu judec acest glas launtric. Glasul aripii desprinse de sub taceri ametitoare.

E necesar sa te gandesti la trecut, pentru a inlatura unele ademeniri ale prezentului √ este, cu siguranta, leit-motivul imprimat de academicianul Gheorghe Duca intregii sale vieti. Beneficiind de o pregatire teoretica si practca excelenta, riguros structurata ideatic si tematic, surprinzand reusit cele mai relevante momente nodale de zbucium perpetuu ale Academiei de Stiinte, zilele acad. Gheorghe Duca sunt traite gnomic si scrise ierurgic in Ceruri.

Se aude tot mai deslusit glasul aripii desprinse de sub taceri ametitoare. Este glasul academicianului Gheorghe Duca, Omul cel Nou al singurului Imperiu Vesnic din Lume - Academia.

Dragos VICOL

Sursa: http://cotidian.moldova-suverana.md