Gheorghe DUCA, academician

24.08.11

Stimaţi participanţi la Conferinţă,
Dragi colegi,

Acum două decenii, la 27 august 1991, după ce Marea Adunare Naţională de la Chişinău – cu votul a circa 800 de mii de reprezentanţi ai tuturor raioanelor şi oraşelor Republicii Moldova – a cerut deputaţilor poporului adoptarea Declaraţiei de Independenţă, Parlamentul Republicii Moldova, întrunit în şedinţă extraordinară şi „apreciind că a sosit ceasul cel mare al săvârşirii unui act de justiţie”, a proclamat „în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare (…) şi în faţa întregii lumi” Independenţa statului Republica Moldova.

Declaraţia de Independenţă a fost adoptată prin votul nominal şi unanim al celor 278 de deputaţi prezenţi, la 27 august 1991, în sala de şedinţe a organului legislativ suprem.

Reamintesc alineatul-cheie al Declaraţiei de Independenţă: „REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE”.

Actul istoric din 27 august 1991 a pus capăt ocupaţiei sovietice de aproape o jumătate de secol în acest teritoriu al Moldovei de Est, impulsionînd decisiv constituirea Republicii Moldova în calitate de stat suveran, independent şi democratic, subiect deplin al dreptului internaţional. Dacă citim şi recitim cu luare-aminte Declaraţia de Independenţă, apoi, constatăm că de fapt acest „certificat de naştere al Republicii Moldova” stabileşte clar două mari adevăruri ştiinţifice şi istorice, pe care unii se prefac a nu le observa nici astăzi: identitatea românească a populaţiei titulare a republicii şi vocaţia eminamente europeană a acestui popor. Prin urmare, Declaraţia de Independenţă stabilea clar şi hotărît traiectoria, vectorul, direcţia de dezvoltare a tînărului stat apărut pe harta lumii – cea de reîntoarcere la familia popoarelor europene cu identitatea noastră adevărată, nu cea falsificată de Stalin şi urmaşi săi. Şi dacă toţi politicienii noştri ar fi respectat cu sfinţenie şi întocmai buchea Declaraţiei de Independenţă, scrisă în baza adevărului istoric şi ştiinţific, astăzi am fi fost un stat prosper în cadrul Uniunii Europene, asemenea ţărilor baltice, cu o economie performantă, uniţi în suflet şi cuget şi fără speculaţii politice de ordin identitar – la capitolul limbă şi istorie – care ne fac faimă proastă şi chiar ruşinoasă în lume. Consider că măcar acum, după 20 de ani, clasa politică din Republica Moldova trebuie să înveţe lecţiile dramatice ale trecutului, să fie unită, cu demnitate, cumpătată, înţeleaptă, clarvăzătoare şi cu dragoste de acest popor, pentru a ne putea atinge idealurile de libertate, unitate naţională şi bunăstare rîvnite sub aproape 200 de ani de ocupaţie străină.

În virtutea unor circumstanţe obiective dar, în egală măsură, subiective, tranziţia spre „procesele ireversibile... de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă” s-a dovedit a fi de o durată mult mai mare şi mult mai complicată, decât au sperat, la începuturi, promotorii Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională.

Astfel, cu toate că puciul de la Moscova dintre 19-21 august 1991 a eşuat, liderii separatişti de peste Nistru, protejaţi de forţele armate sovietice, au continuat să acţioneze împotriva Independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, declanşînd la 2 martie 1992 – zi în care Republica Moldova era admisă cu drepturi depline în Organizaţia Naţiunilor Unite – „un conflict sîngeros şi absurd, dar diabolic regizat”, precum îl aprecia primul Preşedinte al Republicii Moldova, dl Mircea Snegur.

Acapararea fîşiei de teritoriu din stânga Nistrului de către forţele separatiste, care constituie12 % din suprafaţa Republicii Moldova, a redus substanţial potenţialul economic naţional, devenind o piedică serioasă în calea reformelor democratice iniţiate la începutul anilor ’90.

Pe parcursul celor aproape două decenii de la războiul de pe Nistru, au fost examinate, practic, toate variantele posibile de soluţionare a acestui conflict, Republica Moldova fiind dispusă să examineze şi în continuare orice propunere rezonabilă de rezolvare a dureroasei probleme, inclusiv în formatul „5+2”, cu condiţia păstrării Independenţei, Suveranităţii şi Integrităţii sale teritoriale.

Anii ce s-au scurs de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova au fost marcaţi de aplicarea unor reforme politice şi social-economice – adevărat că într-un ritm foarte lent – întemeiate pe valorile democraţiei moderne şi ale pieţei libere, pe principii menite să asigure libertatea, securitatea şi bunăstarea cetăţenilor Republicii Moldova.

Dificultatea majoră pe care a avut-o şi o are de învins în continuare Republica Moldova, în calitate de societate în tranziţie, derivă din faptul că trebuie să facă faţă concomitent unor solicitări multiple:

a) pe de o parte, să opereze o schimbare de sistem politic şi social, o tranziţie internă dificilă şi complexă, prin care să-şi consolideze noile instituţii democratice, să se adapteze la rigorile economiei libere de piaţă şi, totodată, să se modernizeze în toate dimensiunile lor structurale;

b) pe de altă parte, să recupereze, prin eforturi şi costuri deosebite, întîrzierile economice, tehnologice şi de civilizaţie, acumulate în decursul unor decenii şi chiar secole;

c) în fine, să-şi ajusteze structurile interne, pentru a deveni compatibile cu actualele structuri europene, îndeplinind astfel criteriile şi standardele cerute în vederea integrării competitive în aceste structuri.

Schimbarea şi, respectiv, tranziţia – cuprind, aşadar, toate componentele şi dimensiunile societăţii: sistemul politic şi cel economic, instituţiile, relaţiile sociale, organismele societăţii civile, formele de organizare, modul de viaţă şi mentalităţile.

Indiscutabil, cel mai complex proces al tranziţiei – reforma economică – rămîne a fi placa turnantă a schimbării de sistem. Anii de tranziţie de la economia bazată pe proprietatea socialistă de stat, centralizarea excesivă, planificarea rigidă şi eficienţa economică scăzută la economia de piaţă în Republica Moldova confirmă adevărul, subliniat de mai mulţi experţi în materie, că rolul condiţiilor iniţiale în explicarea performanţelor economico-sociale diferite este minor, acestea din urmă fiind rezultatul calităţii diferite a politicilor generale şi a celor sectoriale. Altfel spus, cu cît reformele sînt mai cuprinzătoare şi mai rapid implementate, cu atît performanţele creşterii economice sînt mai ridicate.

Totodată, experienţa perioadei de tranziţie arată că transformarea economiei centralizate, de comandă, în economie de piaţă modernă reprezintă un proces de durată, mai complex decît cel privind schimbarea sistemului politic şi instituţional. Or, anume în acest domeniu au fost orientate acţiunile întreprinse pe parcursul întregii perioade de după 1991, acţiuni care urmăreau mai degrabă să favorizeze o anumită opţiune ideologică, decît să ofere anumite soluţii. În consecinţa subordonării politicii sociale unor opţiuni ideologice stricte sau unor exigenţe economice inventate, costurile sociale ale tranziţiei ambigue spre democraţie şi economia de piaţă s-au dovedit a fi extrem de mari, incluzînd reducerea resurselor rezervate pentru educaţie, cercetare şi sănătate publică, creşterea bruscă a discordanţei între venituri, amplificarea sărăciei, creşterea corupţiei şi crimei organizate.

Degradarea progresivă a calităţii vieţii şi a nivelului de trai s-a repercutat direct asupra demografiei populaţiei, modificîndu-i considerabil starea de pînă la 1991. Astfel, începînd cu 1991, s-a înregistrat o reducere continuă a populaţiei (de la 4.366.300 locuitori în ianuarie 1991 la circa 4 milioane în prezent), depopularea fiind cauzată de rata naşterilor în continuă descreştere şi amploarea emigraţiei sau exodului, cifra ajungînd pînă la 600.000 de persoane în statistici oficiale şi circa 1 milion de moldoveni – în statistici neoficiale.

Desincronizarea dintre schimbările politice şi cele social-economice a constituit şi continuă să rămînă sursa celor mai semnificative şi grave tensiuni în societate. Cetăţenii au constatat că extinderea libertăţilor politice, garantate de noile instituţii ale democraţiei, au o semnificaţie redusă în condiţiile noilor constrîngeri economice, iar aşteptările sociale, mult amplificate în primele faze ale tranziţiei, au fost contrazise, în numeroase cazuri, de rezultatele practice ale pseudoreformelor economice.

Onorată asistenţă,

În condiţiile unei fluctuaţii constante a vieţii politice interne, un rol important în clarificarea unor aspecte esenţiale ale dosarului identitar din Republica Moldova – pe tot parcursul acestor ani de Independenţă – a revenit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în calitatea acesteia de cel mai înalt for ştiinţific al ţării, cu statut autonom şi funcţionînd în baza principiilor autoadministrării.

Astfel, în conformitate cu prevederile Declaraţiei de Independenţă şi răspunzînd solicitării Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea limbii vorbite de societatea noastră, Prezidiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei a concluzionat în unanimitate, că „limba literară (înainte de toate cea scrisă), utilizată în Republica Moldova, ca şi cea în care au scris toţi înaintaşii noştri, este limba română”, propunînd Parlamentului ca articolul 13 din Constituţie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific şi anume: „Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română” (1994 sau 96?).

În contextul contribuţiei la soluţionarea aceluiaşi dosar identitar, se înscrie şi Hotărîrea Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu privire la studierea, predarea şi însuşirea istoriei noastre naţionale ca parte a istoriei generale a românilor (2003) sau, mai recent, Hotărîrea cu privire la semnificaţia zilei de 28 iunie 1940 (6 iulie 2010).

Avînd în vedere complexitatea problemelor cu care se confruntă societatea noastră, comunitatea academică din Republica Moldova a fost şi rămîne a fi de părerea că fără asumarea plenară a adevărului istoric, este imposibilă edificarea unei societăţi europene moderne.

O contribuţie esenţială a Academiei de Ştiinţe a Moldovei la soluţionarea aceluiaşi dosar identitar, aflat încă pe rol, va fi elaborarea de către un colectiv de cercetători din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, a sintezei „Republica Moldova: istorie şi contemporaneitate”, prin care vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice naţionale şi celei europene şi internaţionale modificările semnificative produse în istoriografia naţională de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, precum şi noile modalităţi de abordare a celor mai actuale şi stringente probleme de istorie contemporană.

Stimaţi participanţi la Conferinţă,

La o privire retrospectivă, experienţa celor două decenii de tranziţie de la dictatură la regimul democraţiei moderne confirmă integral adevărul că „nici un model şi nici o reţetă nu pot fi aplicate tuturor ţărilor în mod automat, dimpotrivă, se pune problema favorizării unei democratizări care să ţină cont de caracterul unic al fiecărei societăţi”. Un alt adevăr învederat de experienţa aceleiaşi perioade constă în faptul că simultan cu necesitatea obiectivă a consolidării şi afirmării plenare a societăţii civile, se cere limitarea monopolului de putere al păturii de manageri şi politicieni, prin delegarea unei considerabile responsabilităţi nivelurilor locale (colectivităţilor de muncă şi teritoriale), extinderea pluralismului în viaţa publică şi democratizarea instituţiilor.

În fine, nu şi în ultimul rând, în baza experienţei acumulate în Republica Moldova, trebuie să admitem că democraţia nu este altceva decît o lungă bătălie, iar existenţa ei rămîne fragilă, reversibilă, coruptibilă, mai ales în societăţile în care libertăţile publice şi cele private sunt de dată recentă.

Vă felicit cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Zilei Independenţei Republicii Moldova – de fiecare dintre noi depinde cât de puternică va fi aceasta! – şi doresc succes lucrărilor Coferinţei de astăzi dedicate reuşitelor şi problemelor cu care se confruntă statul Republica Moldova.

Acad. Gheorghe Duca,
Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei