Gheorghe DUCA, academician

Prezentul material se doreşte a fi nu doar unul de luare de atitudine vizavi de articolul „Despre uniforma şcolară, calitatea studiilor, educaţia morală şi civica", publicat în revista „Săptămâna" din 16 septembrie 2011 şi semnat de Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca, ci şi unul de exprimare a propriei poziţii a Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei în legătură cu semnificaţia şi rolul uniformei şcolare în spaţiul educaţional din Republica Moldova.

Atunci când se vorbeşte despre uniformă, de cele mai multe ori, sensul literal al noţiunii duce la confuzie şi la interpretări simpliste. De aceea, interpretarea trebuie să urmeze mai multe planuri: simbolic, moral, social. Dacă privim lucrurile în profunzime, sensul cuvântului se inversează şi deschide o lume a spiritualului, în care intră în joc noţiuni precum etica, sau filozofia practică, conceptul justei măsuri, egoismul etic, primatul datoriei, voinţa, legea morală, libertatea, dreptatea etc.

La o lectură atentă, semnificaţia elementelor din care e compus cuvântul uniformă trimite la sensul lui a uni, care înseamnă a unifica, a (se) asocia, a (se) grupa, a (se) întovărăşi - a fi împreună. Astfel, prin înţelegerea verbului a uni, regăsim semnificaţia şi valoarea semantică iniţială a noţiunii de uniformă, ca simbol unificator. Simbolurile unificatoare, care este şi unu, sunt acelea care tind să concilieze contrariile, conflictele, să realizeze o sinteză a opusurilor. Simbolul unificator îl ajută pe subiect să realizeze în el armonia, echilibrul dinamic al contrariilor, coabitarea dintre raţional şi iraţional, dintre real şi ideal, unificând totalitatea în persoana sa, care, la rândul ei, înfloreşte în totalitate (C.G.Jung). Celălalt clement îl completează pe primul în mod ideal: a forma înseamnă a da fiinţă şi formă unui lucru, a educa, a crea.

Preferinţa pentru îmbrăcămintea civilă, care ia locul uniformei, se explică printr-o evoluţie a societăţii, înseamnă o pierdere a interesului simbolului. Dacă haina nu mai exprimă un raport simbolic cu personalitatea profundă, atunci apare tendinţa abandonării ei. Haina arată apartenenţa la o societate anume, iar lepădarea ei înseamnă renegarea acestei apartenenţe. Dacă veşmântul exteriorizează o funcţie sau o stare, el este simbolul ei şi poate chiar contribui la dobândirea ei.

Simbolistica veşmântului condiţionează virtuţile celui ce-l utilizează. Omul, alegându-şi veşmântul, regăseşte prin simboluri locul pe care crede că-l ocupă în lume. Haina nu este un atribut exterior, străin de firea celui care îl poartă, ci exprimă realitatea esenţială şi fundamentală a acesteia. Ea este semn al apartenenţei la o lume comună, este unul dintre primele indicii ale unei conştiinţe de sine, ale conştiinţei morale. Este şi revelatorul anumitor aspecte ale personalităţii, îndeosebi al caracterului ei influenţabil (de modă) şi al dorinţei ei de a influenţa (Chevalier J., Gheerbant A.).

Natura umană are mai multe cauze de conflict, printre care principalul este concurenţa. Conform studiului realizat de N. Halmer, societatea civilizată acoperă cu ipocrizie şi politeţe inegalităţile şi diferenţele de clasă existente, dragostea de sine egoistă devine principiul dominant, de aceea împotriva egoismului etic se îndreaptă eul inteligibil (călăuzit de principiul raţiunii), al lui Kant, care este definit de instanţa normativă a legii morale. Voinţa este posibilitatea de determinare a propriei persoane în funcţie de anumite legi, determinată fiind de raţiune, ea este libertatea. Acţiunea realizată în spiritul datoriei este legea morală, numită de către filozof legea fundamentală a raţiunii practice. Această rigurozitate morală trebuie aplicată la viaţa oamenilor, din aceasta reies recomandările şi normele acţiunii umane. Luând în consideraţie preferinţele diferite şi necesităţile concurenţiale ale oamenilor, este necesară o formulă de compromis, ca regulă de aur sau concept al justei măsuri. Regulile unui grup sunt corecte atâta timp cât indivizii consimt la o legătură... Noţiuni precum corectitudinea, fidelitatea, respectul reciproc, dreptatea sunt foarte importante în contextul abordărilor noastre. Totuşi, ar exista una, după Piaget - cea mai raţională dintre noţiunile morale - noţiunea de dreptate, care rezultă nemijlocit din colaborare. Sentimentul de dreptate, chiar dacă poate fi întărit prin reguli, nu necesită decât respectul reciproc şi solidaritatea copiilor. Imperativul dreptăţii este un fel de condiţie imanentă sau lege a echilibrului în cadrul relaţiilor sociale.

În opinia ilustrului pedagog G.AIbu, astăzi trăim într-un cosmos consumaţionist şi ne confruntăm cu predominarea fenomenului modă, salvatoare pentru unii, pentru alţii - ruinătoare. Superputerea banului, individualismul narcisic fragilizează relaţiile umane, concurenţa naşte conflicte sociale, condiţionează vulnerabilitatea, face problematică relaţia dintre colegii de generaţie, dă naştere unor procese de insatisfacţie, suferinţă, dispare încrederea dintre oameni.

Uniforma şcolară reduce sentimentul de inferioritate. Or, după G. Albu, complexul de inferioritate este unul din complexele psihice fundamentale, născut din sentimentul de inferioritate. Intre 12 şi 20 de ani, acest complex devine foarte pronunţat şi, de aceea, este foarte important să nu lăsăm tinerii/elevii pradă acestui sen¬timent care vine, după J. Dobson, din comparaţia cu alţii şi care este rădăcina tuturor complexelor de inferioritate. Cu regret, în societatea contemporană, banii sunt pentru tineri un criteriu al valorii şi aceştia tind să creadă că familiile bogate sunt mai puternice decât cele sărace. Elevii nu se vor mai simţi singuri, sub cota normalităţii, când accentul în societate va fi pus pe alte valori, nefiindu-le teamă că vor fi respinşi sau ocoliţi de grup. Menirea fundamentală şi scopul educaţiei sunt de a-l asigura pe fiecare elev că este o persoană valoroasă, că merită respectul celorlalţi, că valoarea, calitatea umană a fiecăruia dintre noi, este legată de calitatea gândurilor şi faptelor noastre, de credinţa şi puterea de a le oferi celorlalţi ceea ce avem mai bun în noi. Educatorul este cu atât mai aproape de menirea sa fundamentală, cu cât este mai aproape de cunoaşterea adevăratelor semnificaţii ale vieţii, pe care le insuflă elevilor pentru a deveni convingeri.

Uniforma şcolară ridică pe toţi la acelaşi nivel de demnitate umană. Demnitatea este caracteristica esenţială pe care se bazează diferenţele dintre membrii unei comunităţi, care rămân uniţi prin legături sentimentale (respect, afecţiune, solidaritate) şi nu militariste, adică demnitatea adevărată nu are un fundament economic. Societatea în ansamblu este modelată de schimbare şi conflict, de aceea preocuparea noastră constantă ar trebui să se îndrepte spre spaţiul valorilor, al sentimentelor de încredere. O psihologie a comunităţii, adresată deopotrivă individului şi colectivităţii, trebuie să se întemeieze pe resurse sau tendinţe care au la bază valori nonutilitariste şi de solidaritate (B. Zani, A. Palmonari).

A introduce deci în spaţiul educaţional uniforma şcolară ar însemna restaurarea ideii de egalitate şi dreptate, punerea accentului, îndreptarea atenţiei copiilor, dar şi a societăţii întregi, spre adevăratele valori ale educaţiei. Uniforma ar evidenţia statutul de elev al copilului/tânărului, ar indica apartenenţa la un grup, atribuirea unei misiuni, a unui merit. Ea ar putea conferi condiţia unei bunăstări psihologice, restaurând în inima elevului încrederea, curajul, dem¬nitatea propriei identităţi spirituale.

Uniforma şcolară nu uniformizează, nu suprimă libertatea cuiva, ci, dimpotrivă redimensionează sentimentul responsabilităţii, al solidarităţii şi al egalităţii elevilor. Fiecare instituţie are dreptul la alegerea propriei uniforme şcolare, la acele simboluri pe care comunitatea locală le acceptă şi le împărtăşeşte. în sfârşit, scopul şcolii este anume acela de a forma cetăţeni, de a forma conştiinţa de comunitate, care se bazează, în primul rând, pe valori şi sentimente unificatoare, cum ar fi: dreptatea, egalitatea, toleranţa.

Obiectivul nostru este de a convinge societatea prin discuţii serioase, fără interpretări simpliste, care este rolul şi importanţa uniformei şcolare, aşa încât elevii să înţeleagă că acest veşmânt îi reprezintă, le evidenţiază statutul lor special şi să o accepte din proprie voinţă.

Lilia POGOLŞA,
doctor conferenţiar,
director al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei,

Veronica BÂLICI,
doctor în ştiinţe pedagogice,
secretar ştiinţific al IŞE

Univers Pedagogic Pro Nr. 34 (305) din 6 octombrie 2011