Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
Președintele Societății de Chimie din Republica Moldova

Republica Moldova
Home CV

Ordinul Republicii pentru academicianul Gheorghe Duca

26.12.2011

Cea mai înaltă distincţie în stat a fost oferită astăzi de către Marian Lupu, preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca. Acesta a primit Ordinul Republicii pentru că “face parte din elita societăţii noastre”, a declarat preşedintele interimar al Moldovei.

Cu ordinul „Gloria muncii” a fost desemnat ministrul agriculturii, Vasile Bumacov iar prezentatorul Andrei Porubin a primit titlul de “artist emerit al poporului”. Porubin a explicat ce însemnă pentru un om aceste distincţii: “Distincţia aceasta, ca şi oricare alta, reprezintă recunoaşterea muncii depuse. Nu-ţi dă mai multă sănătate, nu te face mai bogat, dar îţi oferă satisfacţia că-ţi sunt apreciate reuşitele în plan profesional”, a precizat Porubin.

În cadrul manifestaţiei, alte circa 140 de personalităţi din cultură, economie, forţele amate, agricultură şi sport s-au ales cu diferite distincţii. Marian Lupu a declarat “Aceşti oameni servesc drept exemplu pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Distincţiile ce le-au primit sunt recunoştinţa ce le-o purtăm pentru munca pe care au depus-o împreună şi fiecare în parte.”

Sursa: http://www.union.md/uinfo/actual/ordinul-republicii-pentru-academicianul-gheorghe-duca