doctor habilitat în chimie, profesor universitar
Președintele Societății de Chimie din Republica Moldova
23.01.2012
Volumul (Im)posibila educaţie, recent scos de sub tipar de către colegul nostru Vlad Pâslaru, doctor habilitat în pedagogie, l-am frunzărit dintr-o răsuflare din scoarţă în scoarţă.
Majoritatea materialelor inserate le-am citit a doua oară, dat fiind faptul că sunt un cititor fidel al cotidianului TIMPUL şi le mai citisem la timpul apariţiei în ziar. O spun din capul locului: intenţia profesorului universitar Vlad Pâslaru este una nobilă - de a contribui la dezvoltarea sistemului educaţional din ţara noastră.
Face acest lucru cu dăruire de sine, de multe ori, sunt sigur, devenind incomod pentru colegii săi de lucru. Dar o face profesionist, în cunoştinţă de cauză. Pe de o parte, bazându-se pe propria experienţă pedagogico-didactică. Pe de altă parte, argumentele invocate în eseurile inserate mărturisesc cunoaşterea profundă a învăţământului la scară mondială. Aceste două faţete îi dau dreptul de a radiografia toate treptele de învăţământ din R. Moldova în evoluţie dinamică, scoţând în evidenţă tradiţiile, rezultatele pozitive obţinute de-a lungul anilor de către dascălii din partea locului, venind cu nume concrete din toată ţara.
Eseurile sale publicistice, totodată, scot în prim-plan neajunsurile şi impedimentele sistemului educaţional din R. Moldova, arată ideologia comunistă şi consecinţele negative ale ei asupra formării personalităţii, mai bine zis - asupra mutilării ei.
Pentru mine, cadru universitar cu o experienţă de aproape patru decenii, trecut prin toate calvarurile legate de fondarea şi recunoaşterea şcolii academice de chimie ecologică, a Catedrei de chimie ecologică şi industrială, a Centrului ştiinţific de chimie aplicată şi ecologică, iar în ultima perioadă - a Liceului pentru copii dotaţi şi a Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dar şi fiind preocupat de revitalizarea şi reformarea sistemului de cercetare şi inovare, îmi sunt aproape de inimă confesiunile colegului Vlad Pâslaru, privind necesitatea iniţierii şi promovării reformelor, dezrădăcinarea imoralei şi mediocrităţii din mediul pedagogic şi ştiinţific.
Salut întru totul afirmaţiile autorului privind necesitatea elaborării unui Cod al Educaţiei, care să fie documentul de referinţă pentru toţi actorii implicaţi în acest proces: părinţi, elevi, studenţi, masteranzi, doctoranzi, instituţii de învăţământ pentru toate treptele, cadre didactice, cercetători şi agenţi economici. Deoarece fiecare dintre ei are tangenţe, responsabilităţi şi obligaţiuni privind educaţia cetăţeanului de la grădiniţă şi până la adânci bătrâneţi. Este clar din materialele inserate că un aşa document strategic nu poate fi elaborat în pripă, fără o strategie bine chibzuită şi fără a antrena specialişti notorii din toate domeniile, care au tangenţă cu acest proces. Cu siguranţă, discuţiile nu vor fi simple. Dar abordarea unilaterală a acestui exerciţiu le va da mari bătăi de cap viitoarelor generaţii.
Cunosc rezultatele activităţii pedagogice şi ştiinţifice ale autorului. Ştiu că nu întotdeauna multe din ideile novatoare şi propunerile dumisale au găsit priza cuvenită printre colegii de breaslă, printre diriguitorii sistemului educaţional din ţara noastră. Materialele publicate în ziar în perioada februarie 2010 - august 2011 ar putea fi calificate ca o spovedanie în faţa propriei conştiinţe, făcută în mod public, şi, după mine, urmăreşte trei scopuri cel puţin: ele demonstrează profesionalismul înalt, poziţia civică verticală şi altruismul autorului în vederea perfecţionării învăţământului şi cercetării tangenţial din R. Moldova, atenţionează şi sensibilizează opinia publică asupra oportunităţilor oferite de societatea democratică pentru dezvoltarea liberă a personalităţii şi formarea cetăţeanului activ şi, nu în ultimul rând, autorul mai nutreşte speranţa că, totuşi, colegii de breaslă, managerii sistemului de educaţie îşi vor apleca urechea asupra confesiunilor dumisale şi vor pune umărul cu adevărat la implementarea unui învăţământ performant, competitiv nu numai în ţară, dar şi peste hotarele ei.
Stimate domnule profesor universitar, sincere felicitări cu ocazia apariţiei editoriale! Sperăm să nu fie ultima, iar truda Dumneavoastră să nu rămână neobservată de toţi acei care doresc ca în ţara noastră să avem o societate bazată pe cunoaştere. Pană ascuţită, gânduri îndrăzneţe şi noi realizări!