Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Republica Moldova
Home Harta site-ului CV

Nicolae Dabija de vorbă, la ceas aniversar, cu preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca

– Mult stimate domnule academician Gheorghe Duca, sunteţi unul dintre fondatorii unei noi ramuri a ştiinţei, a cărei denumire sună ca un oximoron (o armonie a contrariilor sau a unor lucruri opuse) – chimia ecologică. Cercetările dumneavoastră în această direcţie sunt apreciate pe plan internaţional, incluse în manuale din străinătate. Ne-ar interesa în ce măsură descoperirile dumneavoastră, apreciate de alţii, îşi găsesc aplicare în Republica Moldova, în ce măsură Guvernul ţării noastre caută modalităţi de a le implementa, or, se pare că ecologia, mai ales cea chimică, nu e nici pe departe o preocupare de primă importanţă pentru un stat sărac ca al nostru. Nu aplicăm tehnologii avansate pentru că suntem săraci sau – suntem săraci pentru că nu aplicăm tehnologii avansate?!

– Domnule academician, oximoronul Dumneavoastră nu m-a derutat. Chimia este ştiinţa care prin transformările substanţelor poluează mediul, creând probleme de ordin ecologic. Totodată, aceste probleme de poluare pot fi rezolvate tot cu ajutorul chimiei. Deci, chimia şi ecologia sunt chemate să asigure armonia dintre om, habitat şi natură. Rezultatele cercetărilor în domeniul chimiei ecologice sunt implementate destul de larg în Republica Moldova. Bunăoară, fără tratarea apelor uzate cu nămol special nu funcţionează nici o staţie de epurare. Noi am propus o soluţie originală de tratare a unui deşeu foarte toxic din industria vinicolă - Albastru de Prusia. Uzina Experimentală „IZOMER”, după tehnologia elaborată şi propusă de discipolii şcolii academice a chimiei ecologice, produce din acest deşeu un fungicid foarte eficient de combatere a ciupercilor viţei-de-vie, pomilor fructiferi şi pomuşoarelor. În anul 2010 a finalizat Programul de stat „Prelucrarea şi utilizarea deşeurilor din industria vinicolă, precum şi obţinerea produselor noi”, care include un şir de propuneri de obţinere a unor substanţe preţioase, care, fiind valorificate, în preţul strugurilor au o pondere de circa 40%, cum ar fi coloranţii naturali acidul tartric, bioetanolul, uleiul din seminţe de struguri, vitamina E, preparatul antimicotic „Enoxil” cu aplicare la fiinţele umane, animale şi plante ş.a.

După cum vedeţi, chimia ecologică prin transformări ale substanţelor propune soluţii de atenuare a impactului antropic asupra mediului, poate contribui la dezvoltarea durabilă a economiei ţării, în cazul dat, a ramurii viticulturii şi vinificaţiei. Statul nostru nu mai poate, ca pe timpurile sovietice, să se implice direct în economie, el are misiunea cel puţin să nu pună obstacole agenţilor economici, iar şi mai bine – să creeze cadrul legislativ propice activităţii agenţilor economici. Implementarea rezultatelor obţinute de discipolii şcolii mele depinde de interesul agenţilor economici. Din păcate, nici cadrul normativ existent nu stimulează inovaţiile, iar ramura menţionată mai sus continuă să polueze mediul, dar şi să obţină mai puţin venit.

– La fiecare 31 august Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova desfăşoară, din iniţiativa dumneavoastră, sărbătorirea Limbii Române în cadru academic. Vor rămâne pentru totdeauna în istoria Academiei, dar şi în cea a lingvisticii, alocuţiunile ţinute de la cea mai înaltă tribună ştiinţifică a ţării de către mari personalităţi ca Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Mihai Cimpoi ş.a. Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova şi-a expus nu o dată poziţia fermă faţă de denumirea limbii, faţă de rolul ei în societate, dumneavoastră personal aţi lansat recent iniţiative concrete de predare a limbii române pentru alolingvi, în vederea integrării ulterioare a acestora în societatea Republicii Moldova, ş.a. Ce credeţi că ar trebui să se facă, la nivel de stat, ca limba română să nu fie în continuare o cenuşăreasă la ea Acasă?

– Problema funcţionării limbii române în Republica Moldova, după mine, are câteva aspecte. A decreta o limbă ca mijloc de comunicare în stat este prea puţin. Statul urmează să creeze condiţiile necesare pentru ca ea să fie studiată de toţi cetăţenii, la un nivel care le-ar permite tuturor să se integreze social în toate domeniile vieţii: social, cultural, economic. Cu părere de rău, la acest capitol, mai ales pentru alolingvi, se face prea puţin. Desigur, nu este normală situaţia când un elev din şcoala cu predare în limba rusă, după 10-11 ani de studiu, nu poate formula corect o propoziţie. Dar, după mine, lipseşte şi motivaţia socială serioasă pentru alolingvi de a cunoaşte limba română. O bună parte din agenţii economici, în calitate de patroni, în activitatea curentă folosesc preponderent limba rusă, în felul acesta, marginalizează limba de stat. Mi se pare anormală situaţia când în posturi de funcţionar public sunt angajate persoane ce nu cunosc limba de stat, prin aceasta angajând, de fapt, o coloană a cincea, aflată în opoziţie cu limba română. La menţinerea rolului de cenuşăreasă al limbii române în oraşe, municipii şi capitală, contribuie presa scrisă – puzderia de ziare şi reviste, posturile de televiziune şi radiodifuziune de limbă rusă, sfera de deservire – învăţământul superior, magazinele, frizeriile, restaurantele, barurile, transportul public şi cel privat etc., unde predomină limba de comunicare rusa. Menţionez aici şi rezultatele unui sondaj făcut de noi recent privind corectitudinea limbii române vorbite la radio şi televiziune. Situaţia este totalmente deplorabilă: direct în eter jurnaliştii, iar după ei – şi interlocutorii – vorbesc o română defectă, sub orice nivel. Or, prin astfel de emisiuni nicidecum nu contribuim la vorbirea corectă a limbii române.

– Cu efortul personal al dumneavoastră a fost creat un Liceu pentru copiii dotaţi şi o Universitate a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, pe care dl Emil Constantinescu, ex-preşedinte al României, le numea „experienţe unice”, care ar trebui preluate şi de alte state, inclusiv România. Face parte această realizare a academicianului Duca, cu o experienţă de cadru universitar de aproape patru decenii, din preocupările dumneavoastră mai vechi de reformare a sistemului de cercetare şi inovare în sensul continuităţii lui fereşti, dar şi din necesitatea elaborării unui nou Cod al educaţiei. Cum vedeţi viitorul acestor instituţii de învăţământ, cu ce greutăţi se confruntă şi cum pot fi devansate acestea? Ce credeţi că ar trebui să se facă pe plan republican pentru ca să fie depăşită criza din domeniul educaţiei şi pentru ca învăţământul nostru să devină unul de performanţă?

– Fiind ales în calitate de preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, am constatat o problemă foarte acută în ceea ce priveşte cadrele din cercetare. Îmbătrânirea, exodul masiv al celor mai talentaţi, salariile mizere, perspectiva promovării în cariera de cercetare – iată unele cauze ce m-au făcut să meditez cum să întinerim corpul de cercetători. Experienţa SUA, Italiei, Germaniei, dar şi a altor state demonstrează că tinerii pentru cercetare şi inovare trebuie pregătiţi în mod special, având în calitate de profesori cercetătorii instituţiilor academice, şi profitând de echipamentul aflat în dotarea lor. Atunci, în 2007, am decis să fondăm un liceu pentru 200 de copii cu capacităţi intelectuale originale şi o universitate pentru pregătirea a 500 de studenţi - viitori cercetători în domeniul ştiinţelor fundamentale. Prima promoţie din 2011 ne demonstrează că aceste două instituţii au viitor. Cât priveşte situaţia din învăţământ, cu regret o spun în calitate de cadru didactic universitar cu o vechime de peste 40 de ani, din an în an degradează tot mai mult. Aderarea necondiţionată la procesul de la Bologna, comercializarea excesivă a învăţământului, corupţia, nivelul de predare de multe ori neadecvat, lipsa unei joncţiuni viabile şi de durată cu piaţa muncii, prestigiul social scăzut al cadrelor didactice şi remunerarea precară a lor sunt doar câteva pietre de încercare serioase, ce periclitează educaţia. S-ar părea că viitorul Cod al educaţiei ar trebui să le depăşească. Dar însuşi Codul deja de circa 4 ani se elaborează, fără un audit internaţional al sistemului actual şi un concept bine stabilit, neţinându-se cont de cele mai bune practici în domeniu, dar şi de experienţa acumulată în Republica Moldova de-a lungul anilor. Luând cunoştinţă de proiectul Codului, constatăm cu regret că el stipulează demontarea sistemului actual şi este un cod pedagogic, dar nu un act legislativ în domeniul educaţiei, care să vizeze toţi actorii antrenaţi în acest proces: elevii, părinţii, comunitatea, organele de stat, agenţii economici, instituţiile de învăţământ şi ceilalţi parteneri. Cu un aşa Cod nu vom avea sorţi de izbândă. Comunitatea academică în repetate rânduri a făcut amendamentele şi propunerile de rigoare, de care, cu regret, aproape că nu s-a ţinut cont. Oricum, noi avem tangenţe nemijlocite cu procesul educaţional şi vom insista şi în continuare asupra promovării unui Cod al educaţiei pe potriva aşteptărilor societăţii.

– Se vorbeşte mult în ultimul timp despre patrimoniul cultural al municipiului Chişinău, care reprezintă într-un fel cartea de vizită a capitalei Republicii Moldova. Ce măsuri ar trebui aplicate pentru ca acesta să fie conservat, ca să ajungă intact la generaţiile viitoare?

– Patrimoniul cultural al municipiului Chişinău, într-adevăr, este cartea lui de vizită. Dar mi se pare că şi în acest domeniu s-a procedat ca pe timpurile sovietice, incluzând în registrul obiectivelor protejate practic toate edificiile din perimetrul străzilor Albişoara - Mihai Viteazul - Livezilor - Ismail. Spun acest lucru din următoarele considerente. Statul nu dispune de mijloace financiare ca să le renoveze şi să le întreţină pe toate. Multe din ele au fost introduse de-a valma, fără a se ţine cont că nu prezintă un deosebit interes cultural, istoric şi arhitectural. Nu s-a ţinut cont nici de faptul că majoritatea edificiilor sunt proprietate privată, iar imixtiunea statului în gestiunea acestor imobile este un atentat la proprietatea privată. Există un pericol foarte mare ca după restaurare foarte multe edificii să fie adjudecate de către foştii proprietari de până în 1940 sau moştenitorii acestora. De aceea, după mine, ar trebui făcută o evaluare calificată a acestui patrimoniu şi incluse în registru numai acele edificii care într-adevăr prezintă o excepţională valoare arhitecturală şi istorică, ulterior aceste edificii ar trebui procurate de la actualii proprietari de către Primărie şi date cu chirie, iar în caz de adjudecare – moştenitorii sau foştii proprietari ar putea primi despăgubirea financiară corespunzătoare.

– Ştim că domnul academician Gheorghe Duca la ora actuală conduce un program de cercetare de stat în domeniul apelor, că a şi elaborat un concept de folosire a apei potabile, despre care mai mulţi cunoscători din domeniu afirmă că ar face parte din „proiecte pentru ziua de mâine”. Ne-ar interesa ce-ar însemna pentru economia Republicii Moldova, pentru populaţia ţării noastre implementarea acestui proiect azi?

– Republica Moldova se află între două ape mari de tranzit. Debitul lor constituie 95% din volumul apelor de suprafaţă, şi doar circa 5% constituie rezervele apelor subterane. Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova a spus de mai multe ori organelor de resort că este o mare risipă să nu folosim apele de suprafaţă pentru necesităţile social-economice. Noi am propus de a se constitui 3 regiuni de aprovizionare cu apă a populaţiei şi a agenţilor economici. Zona de Nord (circa 1 milion populaţie) ar putea fi aprovizionată din prizele de apă de la Soroca (Nistru) şi Edineţ (Prut) cu racordarea la acest sistem a raioanelor limitrofe. Centrul ţării (circa 1,8 milioane populaţie) ar putea fi aprovizionat de sistemul racordat la priza din Vadul lui Vodă (Nistru) şi prin reanimarea apeductului Prut – Nisporeni. Un cuvânt aparte trebuie spus despre zona de sud. Aici pânzele freatice subterane sunt exploatate la cota maximă şi nu este departe timpul când în locul apei potabile s-ar putea scurge apele sărate de mare adâncime din Marea Neagră. De aceea aici se impune aprovizionarea zonei cu apă potabilă din Dunăre şi Prut. Prin această abordare a aprovizionării Republicii Moldova cu apă de suprafaţă noi am obţine următoarele beneficii: 1. Am asigura populaţia cu apă de calitate; 2. Această apă ar fi distribuită centralizat, la parametri igienici corespunzători; 3. Această apă ar fi cel puţin de două ori mai ieftină decât apa care se extrage de la adâncime sau se captează în prezent din Nistru şi Prut, având puţini consumatori; 4. Să fie interzisă racordarea agenţilor economici şi a consumatorilor casnici la sistemul centralizat de apă fără racordarea sistemului de canalizare la staţiile de epurare.

Mi-am propus împreună cu cercetătorii din domeniul apelor din instituţiile academice, de la Universitatea de Stat din Moldova, UTM, alte instituţii de cercetare să realizăm în anii 2010-2014 Programul de stat „Cercetări ştiinţifice şi de management al calităţii apelor”, care conţine 13 proiecte. Obiectivele programului vizează elaborarea unor tehnologii de tratare a apelor, perfectarea cadastrului apelor subterane şi de suprafaţă, elaborarea unor normative de utilizare a apei potabile şi tehnice, ajustarea legislaţiei naţionale la directivele Uniunii Europene în domeniul apelor, dar şi fortificarea potenţialului de cercetare în domeniu. O parte din rezultate au legătură directă cu practica cotidiană, unele din ele vor fi cu bătaie lungă, vorba lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, „pentru urmaşii urmaşilor noştri”.

– Mi s-a spus la Sângerei, la Liceul „M. Eminescu” de azi, că, pe când eraţi elev, vă plăcea literatura, iar poezia în mod deosebit. Cum aţi ajuns la Facultatea de Chimie? Are această ştiinţă vreo tangenţă cu poezia? V-a ajutat poezia în vreuna dintre descoperirile dumneavoastră ştiinţifice? Ce înseamnă chimia pentru dumneavoastră?

– Fiind un elev conştiincios şi responsabil, care avea un tată chimist, este greu să-ţi imaginezi că nu i-ar fi plăcut specialitatea tatălui său. Mai ales că chimistul, asemenea unui vrăjitor, prin amestecul substanţelor, obţine ceva nou, inedit. Chimia m-a intrigat într-atât, încât şi acasă am încropit un mic laborator, unde făceam experimente. Cu alte cuvinte, m-am molipsit de chimie. Dar mi se pare că, datorită capacităţilor mari de lucru, îmi mai rămânea mult timp liber. Şi acest timp îl foloseam pentru alte domenii: volei, baschet, fotbal, cercul de dans. Am fost pasionat şi de cercul dramatic. Aici am savurat dulceaţa verbului matern, aici m-am îndrăgostit de poezie. Şi chiar dacă nu m-am făcut poet ori filolog, în orele de răgaz, de multe ori am răsfoit cărţile de poezie disponibile ale lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coşbuc şi Alexei Mateevici, Serghei Esenin şi Aleksandr Puşkin. În mod direct, poezia nu m-a influenţat în chimie, ecologie, dar această muză întotdeauna m-a făcut să am o bună dispoziţie. Eram să uit. În general, am învăţat sârguincios şi am absolvit Şcoala Medie Nr. 2 din or. Sângerei cu distincţie. Chimia am învăţat-o îndeosebi, participând la toate olimpiadele republicane, dar şi la o olimpiadă unională. Cu chimia mă puteam duce la facultatea respectivă, la agricultură, la medicină, sunt şi alte domenii unde fără chimie nu se face nici un pas. Maică-mea chiar insista să urmez calea unchilor mei Constantin şi Gheorghe ŢÎBÎRNĂ, care făcuseră facultatea de medicină. La insistenţa tatei Grigore DUCA – profesor emerit de chimie, am dat admiterea la Facultatea de Chimie şi am reuşit. Pentru mine chimia a fost şi este floarea albastră a vieţii. Deşi am deja o şcoală academică de discipoli, sunt sigur că mai avem multe de cercetat şi de descoperit, or cercetarea are început şi nu are sfârşit, alunecând după noi şi noi orizonturi.

– De când vă aflaţi în fruntea Academiei, a crescut prestigiul Academiei noastre de Ştiinţe, ea este prezentă în elaborarea mai multor strategii de ieşire din criza economică, de realizare a unor tehnologii avansate ş.a. În ultimii ani Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova şi-a expus poziţia clară faţă de mai multe probleme dureroase, altădată considerate tabu, ale istoriei noastre, ca 28 iunie 1940 ş.a. Care este atitudinea savanţilor de la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova faţă de raptul din 1812 şi dacă Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova are elaborat şi un plan de acţiuni privind marcarea acestei aniversări tragice din istoria noastră?

– Aveţi dreptate, domnule academician. Calvarul basarabenilor a început după nefericita incursiune a lui Petru I pe meleagurile noastre. Deşi în istoria naţională se muşamaliza acest subiect, Rusia ţaristă, după 1711, a invadat de nenumărate ori Moldova, ca, de altfel, şi Valahia. Iar după campania militară din 1806-1812 a cotropit Moldova de Est, numită în continuare din considerente politice cu eufemismul „Basarabia”. Pe parcursul a 200 de ani, acest act a fost calificat ba ocupaţie, ba dezrobire. Din păcate, niciodată fenomenul nu a fost cercetat şi elucidat în mod obiectiv, cu plusurile şi minusurile sale, cu consecinţele pozitive sau nefaste pentru dezvoltarea economică, socială, spirituală şi culturală a acestui interfluviu. La începutul anului 2011 Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, în comun cu Academia Română, Academia de Ştiinţe din Rusia, cercetători notorii din Germania, Franţa, Turcia, Ucraina, Polonia şi alte ţări, a venit cu iniţiativa de a organiza o Conferinţă internaţională la 14-16 mai 2012 la Chişinău şi Iaşi, pentru a lua în dezbatere acest subiect şi a pune punctul pe i o dată pentru totdeauna, având la bază documentele istorice inedite şi raţionamentele lucide, nepărtinitoare ale savanţilor. Sunt sigur că trebuie să spunem adevărului pe nume.

– Care sunt principiile de care se conduce în viaţă savantul şi omul Gheorghe Duca?

– Mai întâi de toate, experienţa vieţii m-a convins că adevărata generozitate faţă de viitor constă in a dărui totul prezentului. Apoi, alt principiu este: decât să stai degeaba, mai bine să lucrezi degeaba. Un altul este, după cum mă povăţuia bunicul meu Andrei ŢÎBÎRNĂ, să fii bun cu oamenii, obiectiv, înţelegător şi să faci numai bine, dacă vrei să ajungi bine. Încă un principiu: orice lucru trebuie făcut cu tragere de inimă, temeinic, profund, perseverent. Totodată, nu-mi place diletantismul, detest trădarea, mă indispun când nu sunt convingător şi înţeles de cei din jur din cauza argumentelor insuficiente.

– Care credeţi că sunt cele mai importante lucruri pentru un cercetător? Ce sfaturi aţi da tinerilor savanţi?

– Ca să obţii ceva în cercetare, trebuie să ai cunoştinţe temeinice în domeniu, să ştii a formula concret obiectivul de cercetare, să manifeşti insistenţă în obţinerea unor rezultate. Mai este important să nu-ţi pierzi cumpătul şi să nu uiţi că recunoaşterea rezultatelor va veni neapărat, mai devreme sau mai târziu.

– Vă rog să răspundeţi acum la o întrebare izvorâtă dintr-o experienţă a mea, legată de unele deplasări peste hotarele Republicii Moldova, care m-a făcut să aflu că cercetările unor savanţi de la noi (Gh. Duca, Gh. Ţâbârnă, T. Furdui, M. Cimpoi, I. Bostan, V. Dulgheru, P. Soltan, T. Lupaşcu, I. Tighineanu, Gh. Ghidirim, S. Groppa, V. Canţer, A. Galben, M. Bologa, B. Găină ş.a.) sunt mai cunoscute peste hotare decât în Republica Moldova: în ce măsură ştiinţa are viitor în Republica Moldova?

– Eu vreau să menţionez că rezultatele deosebite ale celor menţionaţi de Dumneavoastră, dar şi ale multor altora, sunt cunoscute şi în ţară, şi peste hotare. Acasă organizăm conferinţe, simpozioane, consilii ştiinţifice prin care mediatizăm personalităţile notorii din cercetare. Foarte mult se face în ultimul timp prin intermediul televiziunii, radioului, presei scrise, pe această cale ţin să mulţumesc şi săptămânalului Dumneavoastră pentru promovarea imaginii favorabile a cercetătorului autohton. Cât priveşte recunoaşterea internaţională, comunitatea ştiinţifică participă foarte activ la simpozioane, conferinţe, expoziţii şi saloane de inventică în diferite ţări, inclusiv cele mai prestigioase din Bruxelles, Bucureşti, Geneva, Moscova, Shanghai, Iaşi, Kiev ş.a. Iar faptul că la 11 octombrie 2011 am semnat Memorandumul de asociere a Republicii Moldova la Programul Comunitar FP-7 (de altfel, primul domeniu din ţara noastră asociat la Uniunea Europeană) vorbeşte de la sine: după negocieri de peste 3 ani, după câteva evaluări succesive ale sferei de cercetare şi inovare din Republica Moldova de către experţi străini, am fost recunoscuţi ca parteneri de încredere, egali şi competitivi în cercetare şi inovare.

– Aveţi şi timp liber? Vi-l umpleţi sau vi-l cheltuiţi?

– Activitatea de Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, obligaţia de membru al Guvernului, de preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-polone de colaborare şi Consul onorific al Republicii Elene în Republica Moldova, prelegerile de la pupitrul Catedrei de chimie industrială şi tehnologică a USM şi al celei de chimie a Universităţii AŞM, cercetările din laboratorul Institutului de Chimie îmi umplu tot timpul disponibil. Arar îmi permit să merg la câte un spectacol dramatic, la câte un concert sau la vernisarea unor expoziţii ale artiştilor plastici în sala Brâncuşi. Aş dori şi eu să mă duc ca pe timpuri, pe când eram student, doctorand, profesor, şef de catedră, în vreo expediţie ecologică pe Nistru sau Prut, prin Codrii seculari sau stepa aridă din Bugeac, să stau cu undiţa pe malul unei ape, dar pentru asta nu-mi mai ajunge timp.

– Vorbiţi-ne despre familia dumneavoastră. Am înţeles că fiica dvs., o tânără savantă de mare viitor, face pictură. În ce măsură credeţi că ştiinţa îi stimulează imaginaţia, ajutând-o să descopere noi orizonturi ale artelor?

– Am o soţie cumsecade, doamna Maria DUCA, specialist în domeniul biologiei moleculare şi ameliorării, care în prezent activează în calitate de profesor universitar şi rector interimar al Universităţii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Pentru merite deosebite în cercetare şi pregătirea unor cadre de înaltă calificare a fost aleasă membru corespondent în anul 2008. Referitor la aluzia Dumneavoastră vreau să spun că Daniela este un copil-minune, foarte independentă, care ştie ce vrea să obţină în viaţă şi astfel îşi organizează timpul şi viitorul. Din proprie iniţiativă a făcut studii la un liceu pentru copii dotaţi din Italia, a urmat apoi colegiul din or. Lafayette din SUA, studiind biochimia cu specializarea în biologia moleculară. Ulterior a făcut economia într-o şcoală din Londra, Marea Britanie, pe care au absolvit-o personalităţi ce au devenit prim-miniştri, preşedinţi de ţară şi companii, cercetători notorii, miniştri, bancheri. În prezent este angajată la Compania internaţională „Bloomberg” din Londra. Are un hobby – este preocupată de pictură şi poezie, care sunt sigur că o ajută să-şi trăiască din plin viaţa. A participat la mai multe expoziţii personale cu lucrări inedite şi a editat câteva cărţi lirice. Mă bucur şi de succesele Doiniţei şi ale lui Dragoş. Dar alinarea îmi sunt nepoţeii: Jan-Cristian, Loredana şi Sănduţa. Puteţi să mă întrebaţi de ce la toţi copiii numele începe cu litera D. Această literă întruchipează o treime: cu ajutorul lui Dumnezeu din Dragoste în familia Duca s-au născut aceşti copii.

– Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru interviu, vă felicit cu ocazia frumoasei dumneavoastră aniversări şi vă doresc cât mai multe realizări notabile întru binele întregului nostru Neam.

– Şi eu vă mulţumesc!

Literatura şi Arta, nr. 8 (3469) din 23.02.2012