Gheorghe DUCA, academician

doctor habilitat în chimie, profesor universitar
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Republica Moldova
Home Harta site-ului CV

Discursul acad. Gheorghe Duca la semnarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova la Programul Orizont 2020

Stimate Domnule Director General Robert-Jan Smits,
Stimaţi miniştri,
Doamnelor şi Domnilor,
Stimate audienţă,

Este o onoare şi o plăcere enormă pentru mine să semnez astăzi Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Programul Orizont 2020, asigurînd astfel accesul mediului academic şi al actorilor din industria Republicii Moldova la Spaţiul European de Cercetare.

Doar cîteva zile în urmă, Prim-ministrul ţării mele, E.S. Domnul Iurie LEANCĂ şipreşedinţii şi miniştrii din UEau semnat Acordulde Asociere dintreUE și Republica Moldova, aducândcooperarea dintrecei doi partenerila o nouă etapă. Suntfoartemîndru de faptul, căanumecercetarea și inovarea, prin semnarea Acordului respectiv, pot fi considerateprimele domeniiîncarenoul statutal RM estematerializatînoportunități concrete.

Recunoaşterea rolului ştiinţei şi inovaţiei în calitate de premise pentru creşterea economică este un fapt necesar pentru continentul European. Şi în acest context, aş dori să-l felicit pe Domnul Director General Robert-Jan SMITS şi întreaga sa echipăpentru munca excelentă depusă în elaborarea Comunicării CE, intitulată "Cercetarea şi Inovarea în calitate de surse pentru creştere durabilă". Eu voi transmite mesajul principal al acestui document important autorităţilor mele naţionale, fiindcă asocierea la Orizont 2020 nu înseamnă doar oportunităţi mai mari, dar şi implementarea principiilor Spaţiului European de Cercetare şi a Uniunii Inovării.

Asocierea la H2020 evidenţiază încă o dată faptul că noi împărţim aceleaşi provocări precum partenerii din UE, precum şi faptul că, noi suntem gata să ne unim eforturile pentru a le aborda într-o manieră inovativă.

Asocierea la PC7 a fost importantă pentru noi nu doar pentru a creşte participarea noastră în acest Program, dar şi pentru a edifica capacităţi naţionale necesare pentru a coopera eficient cu ţările UE şi cele asociate.

Datorită faptului că noi am fost implicaţi în activitatea Comitetelor de Program ale UE, Forumului Strategic pentru cooperarea internaţională în ştiinţă şi tehnologie, GPC, dar şi am colaborat aprofundat cu colegii noştri de la DG pentru Cercetare şi Inovare, noi ne-am perfecţionat politica naţională şi ne-am ajustat priorităţile. Însă mai avem multe de realizat.

Datorită faptului că noi percepem cooperarea regională drept condiţie primară pentru o participare de succes în H2020, la 17 martie 2014, Moldova a găzduit evenimentul de lansare a Programului H2020 pentru Regiunea Parteneriatului Estic.În acest context, aş dori să mulţumesc domnului SMITS pentru suportul acordat în organizarea acestui eveniment.

Noi suntem conştienţi de competiţia acerbă în cadrul H2020, iar acest fapt reprezintă un indicator care ne arată că excelenţa ştiinţifică este criteriul de bază pentru un parteneriat de succes. Fiind convinşi de valoarea cercetătorilor noştri consacraţi, dar şi a celor tineri şi entuziaşti care au un potenţial enorm, eu cred că noi vom valorifca la maxim oportunităţile care rezidă din noul statut de ţară asociată la H2020.

Vă mulţumesc pentru atenţie!